Cazul Caracal. Polițistul acuzat de Dincă, cercetat de IGP. Care era vina, care e jocul
- Simona Ionescu
- 25 mai 2020, 07:30
În relatarea despre procesul de la Slatina, care a început săptămâna trecută, am informat că Gheorghe Dincă a adus niște acuzații unora dintre anchetatorii săi. A spus instanței că aceștia l-au torturat. Și a dat numele a trei polițiști. Toți, foarte cunoscuți presei din timpul anchetei, toți acuzați de diferite abuzuri de către familiile Luizei și Alexandrei și de avocații lor. Vrea Dincă să se ”împrietenească” pe parcursul procesului cu familiile vitimelor? Vrea să facă front comun cu ele împotriva anchetatorilor care au produs un dosar cu multe deficiențe? Care să fie jocul gândit de ”monstrul din Caracal” și cei care-l sprijină din umbră?
Ne-am obişnuit deja ca Dincă să mintă foarte mult. După depoziția făcută miercuri, 20 mai, în fața instanței Tribunalului Olt, nu am fost convinși că lucrurile chiar stau așa cum le-a declarat. Că cei trei polițiști cu care colabora excelent pe timpul anchetei de anul trecut, chiar l-au torturat și i-au încălcat drepturile.
El a intrat în alt joc acum și cred că încearcă să scape cu cât mai puţini ani de puşcărie. Prin ultimele declarații se poziționează în partea familiei Luizei Melencu, care a arătat mereu la ce abuzuri a fost supusă de-a lungul cercetării judiciare. Ei bine, tocmai pe acei polițiști, reclamați de familia Melencu și avocații săi Tonel Pop și Carmen Obîrșanu, i-a acuzat acum și Dincă.
Comisarii Adrian Ciobanu, Daniel Barbu și profilerul Dorin Dumitran, care a încercat să intre în mintea presupusului criminal, sunt reclamații. Despre acesta din urmă, Dincă spune că l-a păcălit şi i-a făcut portretul psihologic fără ca de faţă să fie şi unul dintre avocaţii săi din oficiu. Cu siguranță, cineva îl învață pe acest individ regulile unui nou joc, ce să spună și cum să se comporte.
Să mai consemnăm că, atunci când judecătoarea de la Slatina l-a întrebat dacă le-a ucis pe fete, el a început să tremure și să acuze o stare de rău. Nu a răspuns la întrebare. Dar a sădit în sufletele părinților distruși o speranță. Și i-a convins, într-un fel, că Dincă trebuie lăsat să vorbească fiindcă anchetatorii au făcut tot posibilul să nu se afle adevărul, l-au torturat ca să spună ce vor ei, iar în timpul cercetării de la Caracal au plantat tot felul de probe.
Toate acestea nu înseamnă că ceea ce susține arestatul este adevărat. Dar nici suspiciunile și contradicțiile care au apărut de-a lungul anchetei nu pot fi șterse cu buretele. Sunt multe goluri, multe implicări ale unor polițiști în protecția lui Dincă, multe piste pe care nu s-a mers cu cercetarea, multe episoade ciudate rămase fără răspuns, aduse în atenția publică de avocații victimelor și de jurnaliștii de investigații. Pe acest cumul de fapte pare că ”monstrul din Caracal” și cei care-l sprijină construiesc un nou scenariu pentru etapa derulării procesului. Inculpatul vrea să sară din boxa arestaților pe banca familiilor victimelor și a avocaților lor.
Dau un exemplu, care mi-a întărit opinia pe care am expus-o. Gheorghe Dincă l-a nominalizat în instanță pe comisarul Andrei Ciobanu. Acesta este polițistul care a făcut presiuni asupra familiei Luizei Melencu pentru a face pentru a doua oară proba ADN. Dincă pretinde acum că Ciobanu l-a ameninţat că-l va face să putrezească în puşcărie. Și construiește o poveste. Că polițistul i-a spus că tot el l-a terminat şi pe Alexandru Vişinescu, fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat din perioada comunistă, condamnat la 20 de ani de detenţie pentru crime împotriva umanităţii şi decedat în 2018 în Penitenciarul Rahova, la vârsta de 93 de ani.
Să ne întoarcem puțin în timp și să vedem ce se întâmpla în septembrie 2019, când am aflat prima oară despre comisarul Ciobanu.