Judecătorii de la Tribunalul Olt au decis, vineri, să prelungească mandatele de arestare preventivă emise pe numele lui Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu. De asemenea, arată România Tv, poliţiştii şi procurorii care au stat la poarta casei lui Dincă, fără să intervină, au fost audiați în mare secret.

Complicele lui Dincă, Ștefan Risipiţeanu, a contestat măsura arestului preventiv, cerând să fie înlocuită cu aceea a controlului judiciar. Magistrații i-au respins solicitarea, astfel că atât Risipițeanu, cât și Dincă s-au întors în celulele Penitenciarului de maximă siguranţă de la Craiova, acolo unde sunt incarceraţi.

Continuă ancheta în cazul celor două fete dispărute din Caracal, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Acum câteva zile au fost audiați în mare secret poliţiştii şi procurorii care au „păzit” casa lui Gheorghe Dincă în noaptea în care Alexandra Măceșanu era sechestrată acolo. Din câte se pare, va fi trimis în judecată inclusiv procurorul Ovidiu Popescu (Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal).

Fiindcă nu și-au făcut datoria așa cum trebuie, toți sunt cercetați și, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă pedepse cu închisoarea între doi şi şapte ani!

În altă ordine de idei, reamintim că Gheorghe Dincă nu mai recunoaşte că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu, după ce s-a răzgândit și în privința crimei comise la adresa Luizei Melencu!