CAZUL BUCURICĂ ia amploare. Încă o VICTIMĂ a PROCURORULUI din ORAVIȚA îl acuză de HĂRȚUIRE SEXUALĂ

CAZUL BUCURICĂ ia amploare. Încă o VICTIMĂ a PROCURORULUI din ORAVIȚA îl acuză de HĂRȚUIRE SEXUALĂ

George Bucurică, în prezent procuror la Parchetul Judecătoriei Oravița, este din nou în atenția publicului, după ce încă o femeie l-a acuzat pe omul legii de hărțuire sexuală.

 

Marți seară a apărut o nou acuzație de aceeași natură împotriva procurorului, din partea fostei soții a primarului din micul oraș din Caraș-Severin. Femeia a oferit jurnaliștilor de la Antena 3 mai multe detalii cu privire la propunerile de natură sexuală pe care Bucurică i le-ar fi făcut.

 

„Profita de orice apropiere a noastră ca să pună mâna pe mine, apoi a început cu întâlniri. Mi-a spus să ne întâlnim în biroul lui, a fost urât. Nu ne-am întâlnit niciodată doar noi doi(...). Profita de orice ocazie ca să stea lângă mine, într-o seară trebuia să merg la mătușa mea și a venit în parcare, m-a tras de mână. Intențiile lui nu au fost plăcute, i-am spus fostului meu soț că nu mi se pare normal și multă lume are frică de el”, a declarat femeia din Oravița.

 

„Nu a fost plăcut(...). Mi-a spus să mergem în patul lui Costel (fostul soț al femeii - n.r.). Avea intenții de natură sexuală. În Oravița prea multe femei tac din cauza lui”, a adăugat aceasta.

 

În acest moment, Bucurică este cercetat disciplinar, în urma deciziei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Bărbatul a fost acuzat de o avocată dintr-un dosar pe care îl investiga.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News