La parterul Spitalului de Urgență Floreasca, unde e intrarea în UPU, în căptătul holului dinspre lifturi, un badigard mic și negricios, chestiona pe toată lumea unde merge. I-am zis că merg la secția profesorului Beuran. M-a apucat de braț și mi-a zis: „Nu se poate domnu’, că a venit ăia de la Garda de Mediu”. M-am abținut cu greu să nu râd și i-am zis că mă doare la bască și că eu trebuie să urc orice ar fi, că e mama internată acolo. Empatic, milos, mi-a zis: „Bine, mergeți domnu’, e la etajul doi”.

Liniște mormântală astăzi, la prânz, în secția de chirurgie a profesorului Mircea Beuran, de la Spitalul de Urgență Floreasca. Și medicii și pacienții se prelingeau încet, pe lângă pereții coridorului. Un comportament normal, că nu vezi în fiecare zi procurori de la DNA descinzând într-un spital.

„Au venit pe la sașe dimineața. Erau patru inși, la costum, cu serviete mari în mâini, însoțiți de un mascat. Doi s-au legitimat ca fiind procurori anticorupție. Ăilați doi n-au spus nimic. Au vrut să intre în cabinetul domnului profesor, dar nimeni n-avea cheia”, ne-a declarat un doctor.

O asistentă, prezentă la discuția cu medicul respectiv a confirmat și ea, precizînd că procurorii DNA au stat pe holul secției, în picioare, până la șapte și jumătate când a venit o altă asistentă care avea cheia de la cabinet. „Au intrat acolo toți patru, mascatul a rămas la ușă, și au ieșit abia pe la zece și jumătate, când au și plecat. Nu știm dacă au luat ceva, da’ aveau gențile acelea mari…”, a povestit femeia.

Am mai aflat că niciunul din cei patru nu și-a pus în picioare „tălpicii” aceia de plastic și nici pelerina obligatorie când intri într-o secție spitalicească, mai ales una de chirurgie. Ba, mai mult prezența cagulatului respectiv i-a speriat atât pe medicii care erau de gardă cât și pe cei care veneau la program, dar și pe pacienți. Două doamne care își aveau soții internați acolo erau și ele destul de speriate: „Era fioros rău mascatul ăla. Avea și pistol și baston…”.

Tot în acest interval, la casa profesorului Beuran, de la Ciolpani, cumpărată în 1996 împreună cu soția sa, și ea doctoriță, avea loc altă percheziție, de această dată, de presupus, în prezența doctorului.

Medicul cu care am vorbit ne-a spus că profesorul nu va trece astăzi pe la spital și că, probabil, nici mâine.

Afară se îngrămădiseră în fața UPU reporterii și camermanii de la toate teviziunile importante. Niciunul n-a urcat două etaje să stea de vorbă cu medicii și pacienții.

Te-ar putea interesa și: