Cazul Ana Mariei Bărbosu. Curg reacțiile: Au furat medalia de bronz gimnastei noastre

Ana Maria Bărbosu. Sursă foto: facebook.com/olympicromania

Liberalul George Scarlat este indignat după probele de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice. Senatorul acuză arbitrii de furt și descrie hotărârea de a ceda locul trei Statelor Unite ca fiind una scandaloasă.

George Scarlat: Au furat medalia de bronz gimnastei noastre

Senatorul George Scarlat a scris în mediul online o postare în care critică decizia arbitrilor de a oferi medalia de bronz americanilor, hotărâre luată la scurt timp după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu fusese declarată ca fiind câștigătoarea locului trei în cadrul probei de sol de la Jocurile Olimpice:

„Nici nu am cuvinte! Au furat medalia de bronz gimnastei noastre Ana Maria Bărbosu! Până la urmă nu s-a schimbat nimic pentru noi, doar stăpânii sunt alții?

Dacă arbitrele i-au furat medalia Nadiei Comăneci la Olimpiada de la Moscova pentru rusoaica Elena Davîdova și la Europenele de la Praga pentru rusoaica Neli Kim, iată că acum au furat-o pe Ana Maria Bărbosu pentru americanca Jordan Chiles la proba de sol!

Practic au dat-o jos de podium pe grațioasa și eleganta noastră gimnastă ca s-o pună pe americancă în locul ei!”, a scris George Scarlat pe Facebook.

George Scarlat: „Poate ar fi fost semnalul renașterii gimnasticii artistice românești”

George Scarlat. Sursă foto: Facebook

Liberalul George Scarlat și-a continuat mesajul critic continuând să analizeze modul în care a fost gestionată contestația americancei, care a primit un punctaj de 13.766, suficient pentru a o depăși pe Ana-Maria Bărbosu cu doar 66 de miimi. Scarlat a subliniat că această decizie a fost luată în mod scandalos, într-un timp record de doar 30 de secunde, în timp ce contestația depusă de Ana-Maria Bărbosu nu a primit nicio atenție. Aceasta ridică întrebări serioase despre respectul acordat sportivilor români și despre echitatea competiției.

„Este scandalos că au “judecat” contestația americancei în numai 30 de secunde! Cum se poate așa ceva? Depusese și Ana-Maria Bărbosu la rândul ei contestație, dar nu s-a uitat nimeni la ea. Cine suntem noi, românii?

S-au bucurat la unica noastră medalie, deși ei au luat până acum 10 medalii la gimnastică feminină, dintre care una de argint, chiar la sol, precum și 3 de aur și 6 de argint.

Pentru România ar fi fost importanța medaliei cucerită de Ana-Maria Bărbosu, ar fi fost prima noastră medalie după 12 ani, poate ar fi fost semnalul renașterii gimnasticii artistice românești.

Și unde mai sunt olimpismul și spiritul sportiv, de fair play? La ce bun să mai participi, dacă rezultatele sunt aranjate pe sub masă?

Ana-Maria era cu ochii în lacrimi. Ai noștri încercau să o încurajeze cumva, spunându-i că “fetele nu plâng”. Ce s-o mai consoleze, când ea și-a pierdut cei mai frumoși ani privându-se de orice și trăind doar pentru antrenamentele unuia dintre cele mai dure sporturi? Ce-o fi în inima ei când vede că s-a chinuit degeaba, pentru că nu asta contează în final?”, a conchis senatorul.

Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalie la Jocurile Olimpice

Sabrina Maneca Voinea a primit inițial nota de 13.700 pentru exercițiul său de la sol. Antrenorii au depus o contestație în speranța de a obține o creștere a punctajului, dar nota a rămas nemodificată, astfel că Sabrina a încheiat competiția pe locul 5.

În paralel, Ana Maria Bărbosu a obținut și ea nota de 13.700, ocupând locul patru, conform anunțului Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Bărbosu a fost inițial clasată pe locul trei și a primit medalia de bronz, însă o contestație a echipei americane privind nota lui Jordan Chiles a dus la reevaluarea punctajului, Chiles trecând astfel pe locul treo cu 13.766.

Echipa României a revenit în finală după o absență de 12 ani, clasându-se pe locul șapte, un rezultat remarcabil care subliniază progresul și potențialul viitor al gimnasticii românești.