Caz tragic la Terapie Intensivă! O femeie însărcinată în șase luni a murit de COVID-19. Bebeluşul a fost salvat

Pericol real valul al treilea al pandemiei

O gravidă de 36 de ani, însărcinată în luna a şasea, care a ajuns în stare gravă la spital după ce se infectase cu coronavirus, a murit la Timişoara, la Terapie Intensivă.

Tânăra femeie de doar 36 de ani, însărcinată în luna a şasea, a ajuns în stare gravă la spital după ce se infectase cu coronavirus. Aceasta  murit la Timişoara, la Terapie Intensivă. Medicii au decis să-i facă de urgență cezariană, iar bebelușul a fost salvat și se află la Maternitatea Bega.

Femeia fusese transferată la spitalul din Timișoara, după ce starea ei s-a agravat şi i s-a făcut o operaţie cezariană de urgenţă

Starea pacientei era grava iar apropiaţii au organizat inclusiv o campanie de donare de sânge însă, în cele din urmă, după două săptămâni de luptă, organismul femeii a cedat.

Femeia s-a infectat cu SARS-CoV-2 în a 26-a săptămână de sarcină. Aceasta fost transferată de la Drobeta Turnu Severin la Timişoara, pentru că avea nevoie de plămân artificial. Când a fost preluată de medicii timișoreni avea o saturaţie de oxigen în sânge de 80%. Starea ei s-a înrăutăţit, iar medicii au decis să îi facă cezariană.

Bebeluşul, o fetiţă, cântărea doar 800 de grame când a fost adusă pe lume. Medicii spun acum că evoluţia bebelușului este bună şi deja a început să ia în greutate. Aceasta va rămâne în incubator la Maternitatea Bega câteva luni, informează stirileprotv. 

România, în ultimele 24 de ore: record negativ de decese. 1.276 pacienți sunt internați la ATI

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță 7.439 cazuri noi de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore. S-au realizat 29.151 de teste. Din păcate, 213 pacienți au murit, record negativ de la începutul pandemiei. 1.276 persoane sunt internate la ATI.

Până pe 8 decembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 416.797 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.