Misterul prăbuşirii avionului Air France, pe ruta Rio-Paris, elucidat. O româncă, printre victime

Misterul prăbuşirii avionului Air France, pe ruta Rio-Paris, elucidat. O româncă, printre victime

Pe 1 iunie 2009, un avion al companiei Air France, cu 228 de oameni la bord, printre care şi o româncă, s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic în largul Braziliei.

La trei ani de la producerea accidentului aviatic, o sursă apropiată anchetei face dezvăluiri pe marginea raportului. Astfel, experţi judiciari francezi au ajuns la concluzia că prăbuşirea avionului a fost cauzată de o combinaţie de erori umane şi defecţiuni tehnice, potrivit AFP.

Raportul va fi prezentat familiilor pe 10 iulie.

În concluziile raportului se menţionează o pierdere de date din cauza îngheţării sondelor Pitot, o procedură de urgenţă neadaptată la acest caz, dar şi absenţa unui răspuns adecvat al echipajului sau lipsa de monitorizare a unor incidente încă din 2004. "Picajul a fost iniţiat de o traiectorie necontrolată care a survenit după pierderea datelor de presiune din cauza îngheţării sondelor Pitot, însoţită de alarme şi de degradarea sistemelor conexe. Deficitul de informaţie al echipajului în legătură cu îngheţarea sondelor sau a altitudinii a contribuit la efectul de surprindere".

Armata braziliană a găsit, în a patra zi de la producerea accidentului, primele resturi ale avionului Air France prăbuşit în Oceanul Atlantic, dar cauzele teribilului incident au rămas, până acum, un mister. Prăbuşirea avionului Airbus A330 al companiei Air France, în iunie 2009, a reprezentat cea mai mare catastrofă aviatică din istoria Franţei. În aeronavă se aflau 126 de bărbaţi, 82 de femei, şapte copii şi un bebeluş. Niciunul dintre corpurile victimelor nu a putut fi recuperat.

Printre pasageri s-a aflat şi românca Violeta Băjenaru-Declerck, cadru universitar la Ecole de Bois, din Nantes, originară din Buzău. Ea avea 33 de ani şi se căsătorise, de numai două săptămâni, cu un francez. <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/nVy1NWTYRkQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI:

  • Mari dezastre în 2009
  • A dispărut la nouă zile după nuntă

Ne puteți urmări și pe Google News