În plină pademie de coronavirus, preţurile au explodat, iar la această situaţie a contribuit şi Paştile, marea sărbătoare la care românii consumă carne de miel în cantităţi mari.

Deţinuţii nu puteau fi o excepţie de la această cutumă, iar tradiţia a fost speculată la maximum de comercianţi. Astfel, conform informaţiilor de mai jos, un kilogram de carne de miel a ajuns să aibă un preţ astronomic.

Printre cei afectaţi de explozia preţurilor la alimente de Paşti se află şi fostul lider al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, încarcerat la Penitenciarul Rahova. Acesta, la fel ca alţi deţinuţi, a trebuit să bage mâna adânc în buzunar pentru a-şi bucura simţurile şi stomacul cu o friptură de miel.

„Anul acesta, deținuții au avut parte de o masă de Paște ceva mai bogată decât se întâmpla în mod obișnuit. Chiar dacă aceștia au avut la masă produse tradiționale, în sensul că, duminică, s-a servit ciorbă și friptură din carne de miel, a existat, în paralel și o ofertă venită din partea magazinelor de la care condamnații își pot face cumpărături.

De altfel, de când vizitele și pachetele au fost sistate, deținuții au devenit dependenți de aceste afaceri private. Ca urmare, cei care le administrează au profitat imediat de situația creată și au ridicat prețurile, care erau și așa mult mai mari decât pe piață.

Așa cum era de așteptat, cu ocazia sărbătorilor Pascale, aceste societăți au comercializat și carne de miel, care, potrivit unor surse din mediul penitenciar, s-a vândut cu aproximativ 140 lei kilogramul, în condițiile în care, în piețe, kilogramul de carne de miel a costat și 12 lei kilogramul, adică de mai bine de zece ori mai puțin”, se arată pe gandul.ro.

Sursa citată aminteşte că nu doar carnea de miel a fost scumpită, ci şi alte produse alimentare, printre care cafeaua, îngheţata, dulciurile sau compoturile.

La data de 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform procurorilor DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate: Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două femei nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

Totodata, rechizitoriul magistraților DNA mai arată că Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. De asemenea, fostul lider al PSD a mai fost acuzat că făcut astfel încât, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

În aprilie 2016, Dragnea fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”, pedeapsă la care s-a ajuns după ce judecătorii au considerat că acesta a folosit abuziv autoritatea și influența în partid pentru a denatura rezultatul scrutinului din 2012, cel care a vizat demiterea președintelui Traian Băsescu.