Ministerul lui Udrea are de achitat facturi de acum 6-7 ani. Datoriile MDRT depăşesc un miliard de lei

Ministerul lui Udrea are de achitat facturi de acum 6-7 ani. Datoriile MDRT depăşesc un miliard de lei

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru anul 2012 este unul precaut şi merge în principal pentru acoperirea arieratelor de 1,09 miliarde de lei făcute în ultimii ani, a declarat joi secretarul de stat în MDRT Eugen Curteanu. Circa 80% din datoriile MDRT sunt către constructori, după cum a declarat Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), prezent la conferinţa "Romania Construct Forum", organizată de Mediafax.

Arieratele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului se ridică, potrivit secretarului de stat Eugen Curteanu, la circa 1,09 miliarde de lei. Acesta nu poate spune, însă, în ce măsură va reuşi MDRT să îşi achite datoriile anul viitor. "Faţă de bugetul rectificat pe 2011, pentru anul viitor avem 3,45 miliarde de lei, adică o scădere de 11,22%. Bugetul este precaut, pentru că nu putem să ne scoatem din contextul general european, care duce o criză financiară, una identitară şi o criză de competitivitate. Banii acoperă arieratele, în principal, dar vor fi direcţionaţi şi către programele începute de minister înainte de criză, precum şi pentru investiţii noi", a spus secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eugen Curteanu. Proiectul de buget pe anul 2012 pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are o valoare de 3,45 miliarde de lei.

Din totalul arieratelor de 1,09 miliarde de lei, 450 de milioane de lei provin din programele de drumuri, 414 milioane de lei din programele de canalizare şi 151 de milioane de lei din programul de alimentare cu apă.

Potrivit aceluiaşi oficial, pentru astfel de proiecte ministerul are alocat anul viitor suma de 600 de milioane de lei, care ar trebui să asigure atât plata unor dintre facturile neachitate de mai mulţi ani, cât şi continuarea unor investiţii începute recent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Facturi neachitate de 6-7 ani

Chestionat de evz.ro privind provenienţa acestor arierate, Curteanu a precizat că cele mai vechi datorii ale ministerului datează din perioada 2004-2005. Există prin urmare, companii care au realizat lucrări şi care nu şi-au primit banii de 6-7 ani. "Am avut şi datorii care datau din anii 2003-2004", a adăugat Curteanu. Acesta a ţinut să precizeze că arieratele "nu au fost create în ultimii doi ani, ci vin din perioada de dinaintea crizei".

"Nu este suficient să avem contracte, dacă nu avem şi finanţare. Un contract aflat într-un sertar îţi creează datorii. Dacă autorităţile nu au grijă cu aceste arierate, ar putea să vrea să facă roiecte şi să nu mai aibă cu cine", a precizat Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC). De asemenea, Erbaşu precizează că valoarea arieratelor ar putea fi mult mai mare, deoarece există lucrări pentru care unele firme nu au emis facturi. Acesta a recunoscut că au fost plătite o parte din arierate de s-a ajuns doar la puţin peste un miliard de lei, însă adaugă că pe timp de criză neachitarea facturilor de către autorităţile publice afectează mai mult companiile de construcţii decât o făceau înainte de 2008, când aveau acces uşor la finanţare privată.

Câţi bani alocă MDRT anul viitor pentru construcţia de locuinţe

Pentru programul de construcţii locuinţe pentru tineri destinate închirierii, pentru anul viitor s-au alocat 110 milioane de lei. Programul de construcţii de locuinţe sociale are alocată pentru anul viitor suma de 35 de milioane de lei, din care MDRT are în vedere recepţionarea a 423 apartamente şi finanţarea obiectivelor aflate în execuţie din anii anteriori, respectiv 883 apartamente.

Programul pentru construcţii locuinţe pentru chiriaşii evacuaţi are alocată suma de 50 de milioane de lei şi vizează recepţionarea a 329 apartamente şi finanţarea obiectivelor aflate în execuţie din anii anteriori, care însumează 1.127 de apartamente.

Bani pentru reabilitarea cazinoului din Constanţa

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului alocă anul viitor 150 de milioane de lei pentru investiţiile în infrastructura turistică. "Investiţiile în turism sunt la un nivel mic faţă de ce ar trebui, însă atât se poate pe un buget precaut, aşa cum este cel al anului viitor", a declarat Curteanu.

Se vor finaliza astfel 15 obiective din 27 finanţate. Pentru restaurarea cazinoului din Constanţa s-au alocat 10 milioane de lei.