„Într-o seară, recunosc, eram din nou beat, mama m-a certat şi m-a dat afară din casă. Când am ieşit, am început să sparg nişte ghivece de la intrare. Un vecin a anunţat poliţia, care a venit de urgenţă. M-am certat şi cu ei. I-am jignit. Ştiam că sunt minor şi nu prea au ce să-mi facă gaborii. Aşa credeam eu. M-a ars unul cu pulanul de nu m-am văzut. Mamă ce bătaie mi-a dat. N-am s-o uit niciodată” – spune Robert pipăindu-şi instinctiv spatele, parcă încă l-ar mai durea loviturile de baston de cauciuc primite atunci.
A treia oară când a dat ochii cu poliţia, a fost mai rău. La un control în trafic, el era într-un taximetru cu mai mulţi băieţi, s-au găsit asupra lor substanţe interzise. A scăpat doar pentru că era minor. Dar a trebuit să treacă pe la spital, pe la „Obregia”. Nu vrea să vorbească prea mult despre acea perioadă. Dar spune răspicat că nu s-a drogat niciodată. De băut, da. Dar de drogat, nu!
Ce a moştenit, totuşi, Robert
Când a împlinit 18 ani, a fost dus de mama lui la un notar, în Bucureşti, unde a semnat nişte acte. Se vindea o casă. Casa bunicilor, a înţeles el atunci. Iar lui îi revenea, din tranzacţie, două treimi. Despre acel moment, Robert ne-a declarat: „Am văzut clar suma cu care s-a vândut casa: 174.000 de euro. Din care mie, aşa scrie în contract, îmi reveneau două treimi. Nu am primit nici în ziua de azi nici un ban de la mama. Mi-a spus, de altfel, că n-o să-mi dea nimic. Că o să prăpădesc banii şi de-aia îi ţine ea. Atunci m-am enervat. La câteva zile după ce am semnat la notar, am căutat prin casă la sertarul cu documente de familie. Şi am găsit un act de vânzare-cumpărare, cu ştampila unui notar de la Timişoara. Deci, se vânduse casa din Timişoara, nu cea din Arad, în care crescusem la bunici. M-am urcat în tren şi am plecat la Timişoara. L-am căutat pe notar şi l-am găsit. M-a pus să aştept. Până la urmă, mi-a dat un contract, semnat şi de mine, în care scrie că am de primit 54.000 de euro, reprezentând două treimi din suma de vânzare a casei din Timişoara. Dacă vom face socoteala, veţi vedea că două treimi din 174.000 nu fac, în nici un caz, 54.000. De aceea vreau acum să mă lămuresc şi eu cu moştenirea asta de la tata, din care, oricum, aşa cum am spus, nu am văzut niciun ban, deşi sunt major şi am tot dreptul să-mi primesc partea şi s-o administrez aşa cum cred eu de cuviinţă.”
Ne puteți urmări și pe Google News
Dar despre casele care sunt în discuţie, căci sunt cel puţin două, una la Arad şi una la Timişoara, despre posibile alte bunuri lăsate de tatăl şi bunicii lui Robert moştenire, despre un până acum necunoscut tutore, numit de tatăl său, pe care băiatul l-a avut până la vârsta majoratului, dar şi despre o poliţă de asigurare de viaţă a tatălui său, în episodul următor.
Recomandările noastre
