CATALONIA cere două luni de NEGOCIERI cu guvernul central în privința INDEPENDENȚEI

CATALONIA cere două luni de NEGOCIERI cu guvernul central în privința INDEPENDENȚEI

Șeful guvernului catalan, Carles Puigdemont, nu a clarificat, azi, dacă administrația sa a declarat oficial independența față de Spania sau nu, dar a cerut încă două luni de negocieri.

Într-o scrisoare trimisă premierului Mariano Rajoy, Puigdemont a cerut două luni de dialog în privința statutului regiunii din nord-vestul Spaniei, în care a avut loc controversatul referendum din 1 octombrie.

Rajoy a stabilit data de azi, ora locală 10.00, pentru ca Puigdemont să spună clar și definitiv dacă în discursul său ambiguu pe care l-a susținut în Parlamentul catalan, săptămâna trecută, a declarat sau nu independența regiunii, scrie CNN.

Rajoy a avertizat Catalonia că dacă a declarat oficial ruperea de Spania, el trebuie să invoce prevederile Articolului 155 din Constituția spaniolă, care permite guvernului central să dizolve administrația catalană și să convoace noi alegeri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Puigdemont a vorbit în Parlamentul catalan, săptămâna trecută, despre faptul că și-a câștigat dreptul Catalonia de a-și declara independența, după ce 90% dintre alegătorii din 1 octombrie au spus „da”. Dar a adăugat că suspendă efectele declarației, pentru a negocia cu guvernul central.

„Suspendarea rezultatelor votului din 1 octombrie arată că suntem angajați să găsim o soluție și să evităm confruntarea”, a scris Puigdemont în scrisoarea sa către Rajoy.

„Chemarea noastră la dialog este sinceră și onestă. De aceea în următoarele două luni principalul nostru obiectiv este să avem negocieri și toate instituțiișe internaționale, spaniole și catalane și personalitățile care și-au exprimat dorința de a ajuta, să aibă oportunitatea să exploreze această opțiune”, a scris el.