Cătălin Zmărăndescu s-a împăcat cu fiul cel mare, după șase ani în care nu și-au vorbit
- Iulia Moraru
- 3 aprilie 2024, 15:15
Cătălin Zmărăndescu vrea să-și schimbe viața în bine de când s-a întors de la Survivor All Stars și mai ales de când e suspect de cancer. Prin urmare, fostul luptător a luat inițiativa și și-a sunat fiul cel mare pentru a rezolva conflictul ce a durat mai bine de șase ani.
Fostul luptător a povestit că el a fost cel care l-a sunat pe fiul său, iar acesta i-a răspuns imediat. De asemenea, a menționat că băiatul său cel mare părea să fi așteptat apelul său, sau cel puțin asta a înțeles el după discuția pe care au avut-o.
Cătălin Zmărăndescu și-a restabilit o relație cu fiul său cel mare
Acesta a mărturisit că sunt multe de spus despre ceea ce s-a întâmplat între ei, însă a ajuns la concluzia că nu mai are rost să găsească vinovatul în această poveste.
„Dar în momentul ăsta spun așa «stop, ce-a fost a fost», vom încerca să reclădim ceea ce s-a stricat. Nu mai contează cine a fost vinovatul, ca de obicei adevărul e la jumătate, ca în orice situație. De ce să stau să mă contrazic, pe ce?! Am argumente pentru orice a spus el.
Poate și el are argumente pentru ce am spus eu, dar de fapt eu n-am prea spus nimic. N-am dat niciodată în el și n-am să dau niciodată în el. Cert este că are o viață frumoasă în momentul ăsta și eu mă bucur pentru el. Vorbim, uneori mai des, uneori mai rar, uneori deloc, cum avem timp”, a explicat Cătălin Zmărăndescu.
Fostul luptător a spus că s-a și văzut cu fiul său, iar pe această cale și-a cunoscut și nepotul pe nume Patrick care seamănă cu el, mai ales la urechi.
„Vorbim momentan, mai sunt lucruri de pus la punct, dar am convenit amândoi că ceea ce s-a stricat timp de șase ani de zile nu poate fi reparat pocnind din degete. O luăm cu pași mici, vedem ce va fi”, a mai precizat acesta.
Fostul luptător vrea să rămână optimist
Cătălin Zmărăndescu spune că fiul său cel mare a cunoscut-o doar pe Matilda, fiica lui din a doua căsătorie, dar aceasta încă nu știe că ei sunt frați.
„Momentan, vor vedea cum o să îi spună, dar ceea ce e clar este că lucrurile vor fi luate treptat.
„Am încercat să am câteva discuții cu ea mai pe departe, nu pot să uit niciodată când s-a născut Vladimir, l-am adus acasă, Matilda a fost foarte încântată «wow, bebe». Și când a văzut că-i dăm lui atenție, zice «gata, că m-am săturat, nu-l duceți de acasă?!».
Deci gândește-te cum a fost șocul ei atunci, pentru că ea era universul nostru atunci și a mai apărut încă cineva.
Și atunci, un copil percepe altfel lucrurile. Trebuie răbdare, lucrurile se vor regla cu credință și cu ajutor. El mai are niște lucruri de setat cu soția mea, cu Luiza, sunt problemele lor, ei trebuie să și le seteze amândoi”, a mai dezvăluit Cătălin Zmărăndescu pentru Cancan.
Acesta a spus apoi că nu știe dacă vor face Paștele în familie, dar rămâne optimist în această privință.