Cătălin Cîrstoiu aduce pacea în PSD București. Candidatul cere susținerea tuturor

Cătălin Cîrstoiu aduce pacea în PSD București. Candidatul cere susținerea tuturorSursa foto: Facebook

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Generală, s-a prezentat în fața social-democraților bucureșteni. El a participat la conferința de alegeri a organizației conduse de Gabriela Firea.

Candidatul PSD-PNL l-a ironizat pe Cristian Popescu Piedone, în fața organizației social-democrate, spunând că nu vine cu usturoi și nici cu roaba. El și-a exprimat speranța că a reușit să-i convingă pe cei din PSD să-l susțină în campania electorală.

Cătălin Cîrstoiu și beneficiile campaniei electorale

Candidatul PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Generală a vorbit în fața membrilor organizației social-democrate. Cătălin Cîrstoiu a declarat că, în ultimele zile a descoperit beneficiile mersului pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. El a făcut referire la călătoriile cu metroul, surprinse în imagini care au făcut deliciul internauților.

În acest context, candidatul a descoperit că cel mai rapid mod de deplasare în București este mersul pe jos. Totodată, a precizat, a încercat și călătoriile cu metroul, dar și cu alte mijloace de transport în comun. Însă, a recunoscut, a folosit și propria mașină.

„Cel mai rapid mod de deplasare în București este mersul pe jos. De aia am încercat să folosesc și metroul și da, sunt omul singur din metrou. De-aia am încercat să utilizez și tramvaiul, și troleibuzul, și propria mașină care arată cum spunea dl prim-ministru că sunt un om foarte bogat. Nu-i așa. Dragii mei, bogăția mea pornește mai mult din ce-am făcut, pentru că toată viața mea eu m-am ocupat de oameni”, a declarat Cătălin Cîrstoiu.

Cirstoiu

Sursa foto: Facebook

Omul care aduce pace în organizația Gabrielei Firea

Cătălin Cărstoiu s-a prezentat ca un om normal și a spus că, în ultimele zile, a încercat și transportul în comun, dar și mersul pe jos. El a făcut referire la călătoriile cu metroul care au stârnit o mulțime de glume, în mediul online, dar care i-au adus și notorietate.

În fața pesediștilor bucureșteni, Cătălin Cîrstoiu a declarat că a venit ca să-i împace. Dar, a precizat, depinde de ei să stabilească dacă i-a reușit. El s-a prezentat, spunând că nu a venit cu roaba sau cu icoane făcătoare de minuni. Aluzia, destul de transparentă, a fost la adresa lui Cristian Popescu Piedone.

„Dragii mei, eu am venit să vă împac. Dacă am reuşit, rămâne la latitudinea dumneavoastră. N-am venit cu roaba, nu am venit să vă dau cu usturoi pe la tâmple, cu icoane, am venit să vă spun că ăsta-s eu, Cătălin Cîrstoiu, şi dacă am reuşit să vă conving să mă susţineţi va fi pentru binele nostru al tuturor”, a mai precizat Cîrstoiu.

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea / Sursa foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Cătălin Cîrstoiu susținut de Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu, care l-a însoțit pe candidatul PSD-PNL, a făcut apel la membrii organizației conduse de Gabriela Firea să-l suțină în alegerile din 9 iunie. Cătălin Cîrstoiu a fost desemnat de coaliția de guvernare drept candidat comun la Primăria Generală. Această decizie a stârnit nemulțumirea Gabrielei Firea, care conduce PSD București. Ea a sperat până în ultima clipă că va fi lăsată să candideze.

În acest context, Marcel Ciolacu a încercat să recâștige bunăvoința membrilor organizației, făcând apel să-l voteze, totodată, pe Cătălin Cîrstoiu. El a subliniat că fără ajutorul Gabrielei Firea, candidatul PSD-PNL nu va reuși să câștige alegerile. Ciolacu s-a arătat încrezător, totuși, că acesta va fi primar general pe 9 iunie.

„Sunt ferm convinşi că sunteţi supăraţi că nu Gabriela Firea e candidatul partidului. E corect să fiţi supăraţi. E corect ca colega şi prietena mea Gabriela Firea să fie supărată pe mine. Câteodată în politică nu faci numai ce simţi sau ce trebuie pentru cei apropiaţi. De obicei, când te implici în politică are de suferit familia. E tributul pe care îl plătim fiecare dintre noi”, a afirmat Marcel Ciolacu.