Designerul Cătălin Botezatu a cunoscut succesul în urmă cu ani, pe vremea regimului comunist, ca model. Era pe atunci preferatul Elenei Ceaușescu. Mai mult s-a zvonit să că între cei doi ar fi fost mai mult decât o relație de amiciție. Abia acum, la 55 de ani s-a decis să rupă tăcerea în legătură cu acest delicat subiect.
Cunoscutul creator de modă i-a început cariera în anul 1984, ca manechin al Casei de Modă Venus, condusă de Zina Dumitrescu. În 1985, a primit, la Frankfurt, titlul de Cel mai bun manechin al anului în Europa. A devenit cunoscut rapid și în România, căci cea care l-a susținut întotdeauna a fost Elena Ceaușescu, soția dictatorului. Cătălin Botezatu a cucerit-o rapid și a devenit preferatul ei, el fiind și cel care la fiecare eveniment avea privilegiul de a-i oferi acesteia flori.
Despre speculațiile conform cărora între cei doi ar fi existat o relație intimă. Designerul nu a confirmat și nici nu a infirmat acum aceste zvonuri.
La fiecare ofertă de flori, trebuia să fiu cu analizele la zi, nu trebuia să fiu răcit
„Familia Ceaușescu era o familie extrem de simplă, de normală. Erau haioși, se distrau. Cred că ar fi putut face lucruri frumoase, dacă ar mai fi trăit. Noi am avut o relație foarte frumoasă și foarte bună. Într-un complex de împrejurări, doamna Elena Ceaușescu a anunțat că mă dorește doar pe mine să îi ofer flori, am devenit într-un mod tacit preferatul ei. Datorită dânsei, în mai puțin de 24 de ore, am primit buletin de București. Au urmat și intimități, dar mai târziu. Dar nu era ușor să fiu preferatul Elenei Ceaușescu. La fiecare ofertă de flori, trebuia să fiu cu analizele la zi, nu trebuia să fiu răcit. Am avut șansa să mai merg, să mai beau câte o cafea prin Palatul Primăverii. S-a scris că am fost amantul Elenei Ceaușescu, ce pot să spun eu e că am avut o relație foarte specială, dar un bărbat adevărat nu spune niciodată ce femei a avut. Prin patul meu au trecut foarte multe femei celebre, cu soți celebri, sau măritate în acel moment”, a declarat Cătălin Botezatu pentru Fanatik.
El a mai dezvăluit că în perioada comunismului muncea mult, dar succesul era pe măsură. A avut oportunități de a pleca definitiv din țară, dar nu a făcut asta. S-a întors acasă, unde a devenit creator de modă de succes. „Modellingul în vremea comunismului era foarte fain, dar munceam foarte mult. Eu am început la 18 ani, la Centrul de Cercetare al industriei ușoare, era cel mai înalt forum de fashion, lucram cu carte de muncă. Am avut șansa să cunosc toți președinții de stat care au vizitat România, pentru că ori de câte ori aveau o vizită, familia Ceaușescu, în programul pe care îl aveau, includeau și o prezentare de modă. Uneori aveam și două prezentări de modă pe zi, iar în celelalte zile stăteam în probe”, a mai povestit designerul potrivit Libertatea.
Recent, Cătălin Botezatu a făcut declarații după ce s-a zvonit că ar avea o avere de 100 de milioane de euro. Nici nu a confirmat, nici nu a infirmat ceea ce se spune. „Nici nu știu ce sume se vehiculează. Nu știu dacă am 100 de milioane de euro, nu cred, poate! Dacă Ilinca Vandici a făcut un milion… Nu o să comentez niciodată sume, pentru că banii mi se par vulgari din toate punctele de vedere”, a spus el în podcastul de pe YouTube al lui Radu Tibulcă.