Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai îndrăgiți designeri, dar asta nu-l ferește de probleme. Vedeta a fost victima unei escrocherii venite din partea unei persoane din altă țară. Acesta a rămas fără o sumă uriașă de bani doar pentru că a avut încredere în cine nu trebuie.
Cătălin Botezatu a fost victima unei escrocherii ciudate chiar în momentul în care nu se aștepta. Designerul a pierdut o sumă uriașă de bani din cauza unei persoane în care și-a pus toată încrederea.
Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu a rămas fără câteva sute de mii de euro în urma unei afaceri. După ce a încercat să vândă o locație, escrocul a refuzat să îi mai înapoieze banii lui Cătălin Botezatu. Acesta a explicat toată situația și a garantat că își va face dreptate.
Cătălin Botezatu are în plan să apeleze la ajutorul unei instanțe de judecată pentru a-și face dreptate. Cu toate că designerul nu duce lipsă de bani, acesta este dezamăgit de persoana care l-a mințit. Creatorul de modă a mai precizat că nu este vorba de o sumă mică, dar că nu ăsta este principalul motiv pentru care va trece la fapte.
Cătălin Botezatu, victima unei escrocherii
Totul a început în momentul în care a acceptat să vândă un apartament de lux unui om de afaceri italian. Aceștia au fost de acord cu termenii și condițiile impuse, iar bărbatul urma să-i dea lui Cătălin Botezatu suma integrală în momentul în care semna contractul de vânzare-cumpărare. Cu toate astea, omul în care a avut încredere nu i-a mai virat banii în cont creatorului de modă.
”Alții au datorii la mine, unii se fac că uită. Te întâlnești cu mine și te faci că nu îmi datorezi nimic, asta mă enervează. Mai am un escroc de italian care trebuie să-mi dea banii pe un apartament și nici acum nu mi i-a dat. O să-l dau în judecată.”, a spus Cătălin Botezatu.
Botezatu se mută din țară
Cu toate că designerul a fost dezamăgit că a fost păcălit, acesta nu duce lipsa banilor. Cătălin Botezatu a mai povestit și că a făcut investiții în Bali. Acesta va construi un hotel și speră să se mute din România în câțiva ani.
„Spre bătrânețe, am făcut deja niște achiziții în acest sens, mă voi retrage în Bali. Am spus-o deja. Acolo voi construi un hotel boutique de care chiar să am grijă. Bine, nu știu când. Aș vrea, nu am spus că știu. Aș vrea, poate să fie la anul. Poate să fie peste 10 ani”, a declarat Cătălin Botezatu la Antena Stars.