Cătălin Bordea continuă să înfrunte glumele acide, după ce l-a abandonat nevasta, refugiindu-se în braţele celui mai bun prieten al său. Cătălin Bordea și Nelu Cortea au fost invitați în cadrul podcast-ului realizat de Romică Țociu și fiul său. Cei patru au abordat mai multe teme, iar printre altele au vorbit și despre proaspătul divorț prin care comediantul a trecut.
Cătălin Bordea a fost luat peste picior de Romică Țociu. Acesta a făcut o aluzie obraznică la situația în care s-a pomenit comediantul.
Cum a reuşit Cătălin Bordea să depăşească situaţia jenantă
Cătălin Bordea a povestit despre experiența America Express. Dar și despre întreaga situația prin care comediantul a trecut în ultima perioadă. Despărțirea de Livia nu a fost un subiect tabu, iar Romică Țociu chiar și-a permis să facă o aluzie destul de obraznică la adresa acesteia.
Tatăl lui Cătălin a dorit să îi împărtășească lui Cătălin Bordea un proverb care i se potrivește destul de bine și i-a spus că: „Prietenul la nevastă se cunoaște”.
Zicala l-a amuzat însă pe comediant. Printre hohote de răs, acesta a declarat că o să își facă un tricou sau chiar un tatuaj cu această zicală.
Comediantul, pregătit pentru o nouă relaţie
Deși a suferit din dragoste, iar despărțirea de Livia nu a fost una prea frumoasă, Cătălin Bordea este gata să înceapă o nouă relaţie. Comediantul spune că are nevoie de o femeie în viața sa. Şi-a planificat ca până în vară să își găsească o parteneră potrivită pentru el.
„Eu abia aștept să mă îndrăgostesc. Eu acum n-am noimă, fac ce vreau. Şi nu e în regulă pentru un bărbat să facă asta.
Mi-am cumpărat trei perechi de adidași, aceeași culoare, același brand. Am făcut chestia aia din reflex, să mă întorc, să întreb băi, e în regulă?. Şi n-aveam pe cine să întreb.
Sunt scăpat de sub control, pur și simplu. Mi-am luat două lanțuri de aur la fel. Ce om normal la cap are două lanțuri de aur la fel?!
Am luat primul lanț de aur, m-am întors să întreb dacă ok. Și nimic! Trebuie neapărat, până în vară, să-mi fac o relație. Pentru că nu mai am noimă”, a declarat Cătălin Bordea.
Cătălin Bordea a primit ajutor de la apropiații săi, după divorț
Comediantul a fost întrebat dacă a resimțit pierderea unei sau a două persoane după despărțire. Aceasta vine în contextul triunghiului amoros în care a fost implicat, avându-l pe Spike, cel mai bun prieten al său, în ecuație.
„Am pierdut doi oameni, nu doar unul”, a declarat Cătălin Bordea. Acesta a subliniat că relația sa cu Spike era una chiar bună la acel moment.
După mărturisirea actorului, Nelu Cortea a intervenit prompt, subliniind că a fost deranjat de faptul că în presă Spike a fost prezentat ca fiind cel mai bun prieten al lui Cătălin Bordea. El a exprimat convingerea că, de fapt, el ar fi meritat acest titlu.
Nelu Cortea a fost persoana care l-a sprijinit pe Cătălin Bordea imediat după despărțirea de Livia. A recunoscut că până și pentru el a fost o experiență inedită. Să poată sta cu acesta la povești despre ceea ce simte în acele clipe.
„Am fost acolo, da! E și ciudat, pentru că n-am mai avut oameni atât de apropiați care să treacă prin asta. Venea la mine și povesteam despre asta. A fost nou și pentru mine, dar mă bucuram că vine cu o energie și după ce vorbeam pleca mult mai luminos și mai ok”, a spus Nelu Cortea despre situația lui Cătălin Bordea.