Cătălin Bordea pare să-și revină după separarea de soția sa, Livia, care a găsit repede alinare în brațele lui Spike, fostul său cavaler de onoare la nuntă. Comediantul afirmă acum că a depășit această perioadă dificilă cu sprijin din exterior.
Cătălin Bordea a recunoscut că a avut dificultăți majore în a se redresa după despărțirea de soția sa, mai ales că sentimentele de iubire erau intense în acel moment. Cu toate acestea, a luat hotărârea de a privi situația așa cum este și de a o accepta.
Cătălin Bordea a primit ajutor de la apropiații săi, după divorț
Bordea a fost invitat, alături de Nelu Cortea, în podcastul lui Romică Țociu, unde a fost întrebat dacă a resimțit pierderea unei sau a două persoane după despărțire. Aceasta vine în contextul triunghiului amoros în care a fost implicat, avându-l pe Spike, cel mai bun prieten al său, în ecuație.
„Am pierdut doi oameni, nu doar unul”, a declarat Cătălin Bordea. Acesta a subliniat că relația sa cu Spike era una chiar bună la acel moment.
După mărturisirea actorului, Nelu Cortea a intervenit prompt, subliniind că a fost deranjat de faptul că în presă Spike a fost prezentat ca fiind cel mai bun prieten al lui Cătălin Bordea. El a exprimat convingerea că, de fapt, el ar fi meritat acest titlu.
„Știi că eram ofticat, pentru că citeam că era cel mai bun prieten. Și am spus, nu, nu!”, s-a băgat Nelu în discuție.
„Tu ai fost avansat prin eliminare! A fost Paul, iar tu te încălzeai cu talent pe marginea terenului!”, a fost replica prietenului său.
Nelu Cortea, alături de prietenul său
Nelu Cortea a fost persoana care l-a sprijinit pe Cătălin Bordea imediat după despărțirea de Livia. A recunoscut că până și pentru el a fost o experiență inedită să poată sta cu acesta la povești despre ceea ce simte în acele clipe.
„Am fost acolo, da! E și ciudat, pentru că n-am mai avut oameni atât de apropiați care să treacă prin asta. Venea la mine și povesteam despre asta. A fost nou și pentru mine, dar mă bucuram că vine cu o energie și după ce vorbeam pleca mult mai luminos și mai ok”, a spus Nelu Cortea despre situația lui Cătălin Bordea.
În continuare, comediantul a adăugat că și palinca din Ardeal, a fost salvatoare în cazul lui de infidelitate.
„Pălinca de Ardeal se numește. Pălinca de a doua zi! Dar se putea și mult mai rău. Măi, nu suntem victime, se pățește din Antichitate, se pățește din peșteri”, a concluzionat Bordea, în podcastul La Țocii.
Spike, prima imagine cu Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea
În plină noapte de Revelion, Spike a surprins cu un gest neașteptat, sugerând că, în ciuda vorbelor rele, inclusiv a celor rostite de Cătălin Bordea, el și Livia trăiesc în fericire, iar relația lor evoluează fără probleme.
Cântărețul a postat prima fotografie cu Livia, de când aceasta s-a despărțit de Bordea.
„Viața noastră personală e departe de tot ce se scrie sau credeți voi. Vă urăm un an nou fericit, la fel ca noi”, a scris Spike în mediul online, în noaptea dintre ani.