Câtă benzină poate cumpăra un român cu venituri medii. Pe ce loc suntem în Europa

Câtă benzină poate cumpăra un român cu venituri medii. Pe ce loc suntem în Europa

Un român, care încasează salariul mediu pe economie, 3.182 de lei net, poate achiziționa 672 de litri de benzină pe lună, mai puțin decât un german, care poate cumpăra 1.938 de litri, sau un ceh (881 litri).

Informația a fost prezentată într-un studiu, realizat de picodi.com, care analizează evoluția prețurilor la benzină în prima jumătate a anului 2020. Potrivit datelor INS, în România, salariul mediu pe economie este de 5.201 de lei brut, adică 3.182 de lei net, în vreme ce un litru de benzină a ajuns să coste, în medie, 4,73 lei.

Astfel, în urma unui calcul simplu, rezultă că un român își permite să achiziționeze, într-o lună, 672 de litri de combustibil, plasându-se pe locul 30 într-un clasament european, pe această temă.

Elveția și Luxemburg se pot lăuda cu cel mai bun raport dintre salariul mediu pe economie și prețul litrului de benzină. Salariul mediu le permite locuitorilor acestor două țări să cumpere 3.795, respectiv 3.320 de litri de benzină pe lună. În clasament, pe un loc fruntaș se situează și Danemarca ai cărei cetățeni pot achiziționa 2. 484 de litri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, vecinii de la sud de Dunăre, bulgarii, își permit să achiziționeze doar 532 de litri, belarușii doar 553 de litri, iar turcii 484 litri. Ultimele 3 locuri în clasament sunt ocupate de Moldova, Ucraina și Albania unde salariul mediu permite achiziționarea a numai 352, 345, respectiv 239 litri de combustibil pe lună.

Studiul celor de la Picodi analizează și evoluția prețului pentru carburanți în 42 de țări europene, din prima jumătate a acestui an. Conform studiului, cele mai mari scăderi de preț s-au înregistrat în Bosnia și Herțegovina (−17,8%), Ucraina (−15,4%) și în Macedonia (−12,5%). În România prețurile benzinei au scăzut cu 14%, aceasta situându-se pe locul 3 în acest clasament.

Reduceri mai mici au fost înregistrate în Austria (−10,1%), în Franța (−8,8%) și în Grecia (−7,5%).

În Rusia, stat care deține unele dintre cele mai importante zăcăminte de petrol din lume, prețul benzinei a crescut cu 0,8% comparativ cu anul trecut, iar în Belarus carburanții s-au scumpit cu până la 12,4%.

Chiar și așa, rușii se bucură de cea mai ieftină benzină din Europa, prețul mediu, calculate în euro, ajungând la 58 eurocenți. În schimb, olandezii plătesc cea mai scumpă benzină, 1,58 €/litru, conform informațiilor publicate de picodi.com.