Cât timp a stat în spital, Donald Trump a amorsat Bomba care poate arunca în aer Alegerile

În perioada cât a stat în clinica Walter Reed, președintele Trump a lucrat la declasificarea unor documente legate de Dosarul Rusia, potrivit unui anunț făcut de șeful administrației.

„În această dimineață am avut mai multe discuții asupra unor elemente pe care le dorește făcute”, a declarat luni Mark Meadows, șeful administrației prezidențiale, la Fox News.

„Sincer, m-a însărcinat să duc mai departe declasificarea potrivit anumitor solicitări formulate de Devin Nunes și de alții”, a spus Meadows.

Trump a fost internat la clinica Walter Reed vineri, după ce a manifestat simptome de COVID, și a fost externat marți.

Meadows nu a oferit detalii privind documentele la declasificarea cărora a lucrat președintele, nici data la care acestea ar putea fi făcute publice.

Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Secretele bine ascunse ale FBI, scoase la lumină

Nunes, șeful Comisiei de Informații din Camera Reprezentanților, a făcut apel pentru declasificarea unei serii de documente ale FBI și ale comunității de informații americane legate de ancheta privind posibilele legături ale lui Trump cu Rusia în alegerile din 2016.

Într-un interviu acordat Fox News duminică, Nunes a vorbit despre două categorii de documente pe care le dorește declasificate și prezentate opiniei publice.

El a cerut publicarea notelor privind discuțiile pe care FBI le-a avut cu sursa primară a informațiilor care au stat la baza dosarului Steele, în ianuarie, februarie și mai 2017.

Comisia Juridică a Senatului a dat publicității note legate de discuțiile pe care FBI le-a avut cu această sursă, pe nume Igor Dancenko, în ianuarie 2017, însă transcrierile celorlalte discuții nu au fost prezentate.

O notă FBI declasificată luna trecută arată că Biroul l-a investigat pe Dancenko în 2009, ca posibil agent rus.

Republicanii care au investigat originile dosarului Steele au încercat să descopere dacă acesta era producția serviciilor secrete ruse sau era fabricat de Steele și de Democrați.

Echipa de campanie electorală a lui Hillary Clinton și conducerea Partidului Democrat l-au angajat pe fostul spion britanic Christopher Steele, în iunie 2016, pentru a face investigații despre posibile legături ale lui Trump cu Moscova.

În dosarul pe care l-a alcătuit, Steele a afirmat că Kremlinul deține înregistrări cu Trump de la o orgie cu prostituate organizată la Moscova și folosește această înregistrare pentru a-l șantaja pe candidatul la alegerile prezidențiale.

Drept urmare, adăuga Steele, echipa de campanie electorală a lui Trump este angajată într-un „complot de amploare al unei cooperări” cu guvernul rus pentru a influența alegerile.

Cum s-a fâsâit „complotul”

Ancheta procurorul special Robert Mueller a demistificat acuzațiile de complot într-un raport dat publicității în aprilie 2019.

Nunes a mai cerut de asemenea declasificarea informațiilor colaterale legate de o notă pe care directorul comunității de informații americane, John Ratcliffe, a trimis-o Comisiei Juridice a Senatului săptămâna trecută.

Nota afirmă că agențiile de informații americane au obținut în iulie 2016 „informații interne” din „analizele serviciilor secrete ruse” care arătau că Hillary Clinton a aprobat un plan pentru a-l amesteca pe Trump în scandalul pirateriei serverelor Democraților de către hackeri ruși.

Detaliile despre aceste informații rămân clasificate deocamdată.

Devin Nunes, care l-a audiat pe Ratcliff săptămâna trecută, împreună cu ceilalți membri ai comisiei, a afirmat că aceste informații conțin „dovezi flagrante” care ar trebui să fie făcute publice.

„Din ceea ce am înțeles eu, există chiar și mai multe informații colaterale care sprijină ceea ce directorul John Ratcliffe a dezvăluit”, a declarat Nunes pentru Fox News.

„Vrem să vedem toate dovezile pe care le deține fiecare agenție de informații americană, sau a sosit vremea ca aceste agenții să fie închise”, a amenințat Nunes.