Mihai Bobonete a spus că oamenii încă se uită la televizor pentru că televiziunea este numărul 1 și pentru că difuzează cele mai importante producții. Actorul consideră că în România încă nu sunt atât de mulți bani în online.
Mihai Bobonete îi încujează pe oameni să se uite la televizor
„Pentru că în continuare cele mai mari producţii şi cele mai importante sunt la televizor. Televiziunea este numărul 1.Eu sper ca în curând să se întâmple şi invers sau măcar să fie la egalitate. Prin alte părţi, cred că online-ul a început să câştige, dar la noi încă nu sunt atât de mulţi bani în online, încât să existe producţii care să arate cum arată cele de pe tv. Şi aici mă refer la orice tip de format, la orice trust, nu doar la Pro TV, ci în general”, a spus actorul din Las Fierbinți.
Publicitatea contează
Actorul a mai spus că televiziunea nu ar exista fără publicitate și că oamenii trebuie să înțelegeagă acest lucru. El a mai declarat că nici online-ul nu merge rău, dar că, momentan, nu are la fel de mulți bani ca o televiziune.
Mihai Bobonete, despre producțiile din online
„Noi momentan existăm datorită publicităţii. Pentru că lumea zice, am văzut un episod, dar aţi băgat de 10 ori publicitate. Nu, nu am băgat noi. Şi fără publicitate nu ar fi existat episodul. Cam asta stau lucrurile.
Dacă banii s-ar muta într-un ritm, nu brusc, în online, ai putea avea să faci producţii importante şi să arate într-un fel. Dar momentan, cred că lumea ar trebui să se uite la televizor, pentru că tv-ul are în momentul de faţă cele mai importante producţii de care vrei tu. Ele arată într-un fel, pentru că există bani şi dacă există bani înseamnă că poţi să plăteşti actori sau oameni de televiziune şi să trăieşti liniştit din asta, dar nici online-ul nu stă pe loc”, a mai spus el.