Cât de periculos e Putin pentru România? „Comportamentul agresiv” și NATO

Cât de periculos e Putin pentru România? „Comportamentul agresiv” și NATO

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a afirmat, marți, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că această perioadă în care întreaga omenire este afectată de pandemia de coronavirus, nu trebuie să conducă la ideea că vechile provocări au dispărut, ba dimpotrivă.

Geoană a făcut această afirmație în contextul în care „Rusia îşi continuă tiparul de comportament agresiv”.

De asemenea, oficialul NATO a mai spus că principala preocupare a alianței nord-atlantice a fost să se asigure că această criză sanitară nu se transformă într-una de securitate.

Nu a uitat nici de rolul pe care România îl are în această alianță, afirmând că e „un aliat vital în NATO”, un „pivot regional în apărarea şi descurajarea ameninţărilor” și „un campion sincer al integrării europene”.

„La NATO suntem pregătiţi pentru un posibil al doilea val al pandemiei şi am pus la punct un plan pentru a oferi sprijin aliaţilor, partenerilor noştri: un stoc de echipamente medicale, un fond de achiziţii pentru echipamente medicale. Vom putea astfel să fim pregătiţi pentru o eventuală situaţie mai dificilă”, a declarat Mircea Geoană.

„Principala prioritate a NATO a fost să fim siguri că această criză sanitară şi economică să nu se transforme într-una de securitate, că forţele noastre rămân vigilente şi că suntem gata să apărăm toţi aliaţii, un miliard de cetăţeni, împotriva oricărei ameninţări. Asta facem în fiecare zi”, a mai spus Geoană.

„Pandemia nu trebuie să ne conducă la ideea că provocări mai vechi au dispărut. Dimpotrivă, ele sunt amplificate. Rusia îşi continuă tiparul de comportament agresiv, cu campanii de dezinformare, cu atacuri cibernetice şi acţiuni militare. De asemenea, ea şi-a mărit masiv bugetul pentru Apărare, şi-a modernizat armata şi a crescut anvergura şi complexitatea exerciţiilor”, a ținut să avertizeze secretarul general adjunct al NATO.

Secretarul general adjunct al NATO a mai declarat că alocarea de către România a 2% din PIB pentru Apărare nu este o cheltuială, ci o investiție într-o Românie mai puternică și mai capabilă să-și apere interesele.

„NATO şi UE, UE şi NATO sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Evitând duplicări, evitând concurenţe inutile e un lucru firesc şi credibil de făcut pentru liderii și diplomații români. România este o naţiune esenţială, cu un rol unic şi cu o anvergură multiregională”, a mai afirmat Geoană.

 

Ne puteți urmări și pe Google News