Statele Uniunii Europene sunt dependente de energia din Rusia. Mai exact 83% din total gazelor naturale vine din import. România stă cel mai bine în clasamentul european și importă doar 24% din necesarul gaze. Europa a identificat câteva soluții pentru a reduce această dependență.
Potrivit Eurostat, rata de dependenţă a Uniunii Europene de importurile de gaze naturale a scăzut uşor în 2021, până la 83%, de la 84% în 2020. România este ţara membră cu cea mai redusă dependenţă de importurile de gaze naturale (24%). Alte state cu o dependenţă redusă de importurile de gaze naturale sunt: Danemarca (26%) şi Ţările de Jos (33%). La polul opus, ţările membre cu cea mai mare dependenţă de importurile de gaze naturale sunt: Malta (104%), Suedia (102%) şi Spania (101%).
România importă mai mult decât în 2020
Comparativ cu situaţia din 2020, cele mai mari creşteri ale dependenţei de importurile de gaze naturale au fost înregistrate în Malta (de la 96% în 2020 până la 104% în 2021, o creştere de opt puncte procentuale), Irlanda (de la 64% până la 71%, creştere de şapte puncte procentuale) şi România (de la 17% în 2020 până la 24% în 2021, o creştere de şapte puncte procentuale), scrie Agerpres.
Cele mai mari scăderi de la un an la altul au fost înregistrate în Letonia (de la 121% până la 61%, adică o scădere de 59 de puncte procentuale), Austria (de la 73% până la 51%, scădere de 22 de puncte procentuale) şi Slovacia (de la 88% la 69%, scădere de 20 de puncte procentuale).
Cum scăpăm de dependența de Rusia
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), UE ar putea înlocui 30 miliarde mc rusești cu cei ai altor furnizori, de exemplu din Norvegia sau Azerbaidjan, prin conducte de gaz (10 miliarde mc), Gazul poate veni și pe mare (20 miliarde mc) din Statele Unite și Qatar, specializate în comerțul cu GNL.
Odată transportat, gazul poate fi depozitat în subteran. AIE recomandă umplerea a cel puțin 90% din capacitatea de stocare până la data de 1 octombrie a fiecărui an, ca parte a pregătirii pentru iarnă. Mai multe țări, inclusiv Spania, propun acum achiziționarea de rezerve strategice în comun.
Este nevoie de o dezvoltare intensă a energiilor regenerabile (eoliană, solară, biomasă, plus hidroenergia). În decurs de un an, Europa s-ar putea descurca fără 6 miliarde de mc de gaz, dacă reușește să genereze cu 35 de terawați oră (TWh) mai mult decât planificat, potrivit AIE, în special datorită instalării panourilor fotovoltaice pe acoperișuri.
O altă soluție ar fi economia de energie. Potrivit AIE, reducerea încălzirii clădirilor cu 1°C ar reduce cererea cu aproximativ 10 miliarde mc. În scopuri de eficientizare energetică, o mai bună izolare a locuinței ar duce la economii de circa 2 miliarde de mc.