Carnea de miel e nelipsită de pe mesele multor români de Paști, așa că, marii comercianți au luat decizia să scadă prețul acesteia pe kilogram.
Penny și Lidl au redus prețurile chiar în timpul Săptămânii Mari. Aceeași decizie a fost luată și de Kaufland, care și-a reînnoit promoțiile, inclusiv la organele de miel.
Carnea de miel, mai ieftină cu câteva zile înainte de Paști
Inițial, retailerii au stabilit un preț de care majoritatea românilor nu s-a putut atinge așa că, văzând că nu are succes la raft, carnea de miel a fost pusă la vânzare la promoție.
La Penny, prețul cărnii de miel a atins 39,99 lei. În schimb, la Lidl, 100 de grame sunt comercializate la 4,99 lei, respectiv 49,99 lei pe kilogram.
Chiar și Kaufland a redus prețul de la 60 de lei la 50 de lei, atât pentru carne, cât și pentru organele de miel.
„La Kaufland prețul la carnea de miel a scăzut în ultimele trei zile de la 60 lei/kg la 40 lei/kg! Cei care vor avea răbdare o să cumpere sâmbăta carne de miel cu 20 lei/kg! Hai, că se poate!
Nu vă grăbiți, dragi consumatori”, a transmis Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România.
Carnea pentru masa de Paști trebuie cumpărată doar din locuri autorizate
În 30 aprilie, Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC, a declarat că instituția a inițiat proceduri și controale la nivel național pentru produsele de Paști.
Consumatorii sunt sfătuiți să achiziționeze carnea de miel și alte produse specifice doar din surse autorizate.
„Noi am demarat niște proceduri și controale anterior acestei perioade, pentru pește la nivel național, după aceea pentru produse Pascale. Concluzia și îndemnul nostru a fost de fiecare dată pentru consumatori să achiziționeze aceste produse doar din locuri autorizate.
Este extrem de important, mai ales în ceea ce privește carnea de miel. Este important ca aceasta să aibă ștampila controlului sanitar-venitar”, a spus Sebastian Hotca.
Conform declarațiilor sale, este recomandat să se evite achiziționarea de carne de la persoane neautorizate, din portbagajele mașinilor, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți.
În plus, este esențial ca înainte de a cumpăra produsele, cumpărătorii să verifice starea ambalajelor, integritatea și etanșeitatea acestora, precum și termenul de valabilitate și data limită de consum.
Aceste aspecte trebuie verificate în momentul achiziționării produselor.