Adică practicii voodoo, am spus eu, cu obrăznicie.  Uite ce e, mi-a răspuns Leon, „baraka” este puternică în tine, ai un dar pe care o să-l descoperi, dar asta nu-ţi dă dreptul să fii impertinent; dacă am zis animism şi genetică, asta nu înseamnă voodoo.  Şi să ştii că eşti aici pentru că ai văzut în fetiţa mea, Kaissa, un om, în primul rând şi nu un obiect sexual. Leon mi-a spus că are o rugăminte. Apoi mi-a arătat laboratorul lui de genetică. Ceea ce am vazut acolo întrecea orice film SF.

Vezi, fetiţa mea o să facă peste câteva luni 18 ani, dar nu a ieşit cu nimeni până acum, nu a fost la niciun bar, nicio discotecă. Te rog cât mai stai pe aici să ieşi cu ea la distracţie. Totul este aranjat, să nu ai nicio grijă...

Rugămintea lui suna ca un ordin. Ne-am luat rămas bun şi abia atunci Leon mi-a dat mâna. O strângere de mână puternică, caldă, la care nu mă aşteptam.

Trei luni am fost la distracţie aproape în fiecare seară cu preafrumoasa Kaissa. La început am fost vânaţi prin discoteci şi baruri de paparazzi dar, după ce au avut unele conflicte cu cei patru „unchi” care o păzeau pe Kaissa şi le distrugeau aparatele de fotografiat, au încetat să ne mai deranjeze. Întotdeauna când ieşeam la dans în jurul nostru se crea un spaţiu, ca să avem mai mult loc. Era stima faţă de frumusețea Kaissei dar şi respectul faţă de un alb solid care era în fiecare zi la biroul ministrului Camara, cu care devenisem prieten. O strângeam în braţe pe Kaissa în ritmul muzicii şi ne spuneam dulci nimicuri. Atât! Era epoca reggae şi a salsei. Tabloidele vremii au scris despre prima dragoste a Kaissei, despre un misterios alb etc etc. Aveam să aflu despre asta mult mai târziu. Pentru o fotografie dintr-o revistă glossy franțuzească, în care Kaissa dansa cu mine, amândoi în picioarele goale, în ploaia musonică, am fost foarte invidiat la Centrala de Externe.

Cand am plecat din Guineea s-a nimerit că tot atunci a plecat de la post şi ambasadorul. Aşa că a fost însoţit oficial. Pe mine m-au însoţit Moussa, Kaissa şi Leon. Eram prea tânăr atunci ca să înţeleg unele situaţii paradoxale, de atunci, din aeroport. Se părea că eu eram personajul principal, nu ambasadorul.

Poate că a fost un vis de tinereţe. Dar nu, acum câţiva ani m-am găsit în acelaşi platou de televiziune cu Camara de la „Alb Negru”. Am vorbit despre Guineea, aflând că este de acolo. Cu teamă în suflet l-am întrebat „Îţi aminteşti de un ministru, Moussa?” Ochii bunului Camara s-au umezit: „Moussa a fost tatăl meu!” Să ştiţi că numitul Camara este de sânge nobil. Aşa mi-a spus tatăl lui la Conakry. Cum mi-a spus încă multe lucruri importante, care rămân secrete între mine şi sufletul lui. Printre ele se află şi secretul lui Leon şi a preafrumoasei Kaissa... Şi ştiu sigur că ministrul nu m-a minţit, religia lui nu îi permitea!

Dar secretul lui Leon este bine păzit, pentru că doar eu îl mai ştiu pe această lume. La câteva săptămâni de la plecarea mea de la Conakry au dispărurt, într-o bună zi şi Kaissa şi Leon, fără zgomot şi avertizări, aşa cum dispare un curcubeu.

Ceea ce vreau să vă spun este ce mi-a spus Leon la scara avionului: „Ai grijă să-ţi îndeplineşti Destinul!”

„Şi dacă nu-l îndeplinesc ce se întâmplă?” „E de rău!”

„Cât de rău?” m-am încăpăţânat. „Foarte rău, pentru toată lumea!” a spus Leon uitându-se prin mine cu ochii lui imposibili de albi.

Căutând să-mi îndeplinesc Destinul, poate că l-am îndeplinit, pentru că, deseori, căutarea este mai importantă decât scopul. Dar ceea ce ştiu cu certitudine este că mâine va fi, în definitiv, o altă zi!

NOTĂ Uneori cred că totul a fost un vis, sau am văzut un film. Dar, un amănunt material, mă trage de mânecă și-mi spune, totul a fost adevărat, ba ai mai uitat unele amănunte, pentru că erau prea extravagante. În acest caz, iată cartea de vizită a lui Sekouba Camara, director general adjunct, în acea vreme, la Conakry, ministrul cu care m-am întâlnit, un an mai târziu, la discoteca Nepentha din Torino.