În seara aceleiaşi zile, recepţionerul hotelului Camayenne, unde locuiam, un negru lucitor şi zîmbitor căruia îi spuneam Jean, a dat buzna în camera mea, gri la faţă, aşa arată paloarea la negri, învârtindu-şi ochii în cap ca paletele unui helicopter, : "problem, bouana, foarte mare problem, maşina neagra este aici, trebuie să coborâţi". Apoi s-a uitat la mine ca la un condamnat la scaunul electric. L-am rugat pe Jean să anunţe Ambasada dacă nu mă întorceam în trei ore şi am coborât. În faţa hotelului mă aştepta un Citroen DS negru, visul meu din adolescenţă. Maşina Generalului De Gaulle şi a OAS (Organizaţia Armata Secretă). Un şofer negru, în livrea şi cu mânuşi albe mi-a deschis uşa din spate, spunîndu-mi într-o franceză impecabilă : "Domnişoara Kaissa şi onorabilul ei tată, au plăcerea să vă invite să cinaţi împreună".
Maşina era fabuloasă, părea incredibil de nouă, pielea canapelelor mirosea a proaspăt, la fel şi vopseaua. Distonant era doar casetofonul Blaupunkt, de ultimul tip, care susura şansonete cântate de Juliette Greco. Am ieşit din Conakry, prin cartierul de lux, care rivaliza, dacă nu întrecea celebrul Cocody din Abidjan, unde tronau impunătoare, prin luxurianta junglă, marile vile coloniale ale francezilor, mare parte dintre ele părăsite. Probabil că legănatul suspensiilor hidraulice, sau şansonetele m-au făcut să pierd controlul timpului, poate doar un moment. Brusc, ne-am oprit în faţa unei vile imense, albă, cu obloane albastre şi cu balcon din fier forjat. Pe o peluză din faţa casei era o masă lungă, din tek, la care şedeau două persoane. M-am dat jos din maşină, am salutat-o pe vechea mea cunoştinţă, Kaissa şi apoi m-am întors să dau mîna cu tatăl ei.
Am avut un şoc: tatăl Kaisei era alb, incredibil de alb, cu o barbă imensă şi cu valuri de plete, complet albe, îmbrăcat într-un fel ce părea anacronic, nu prin ceea ce purta, ci prin felul cum le purta şi cum se mişca. Avea niște ochi de un albastru spălăcit, aproape albi. I-am întins mâna, iar Leon, cum aveam să aflu că îl cheamă, a început să râdă : "Ce mi-ai adus Kaissa, chiar pe Diable Blanc, în persoană. Are ”baraka” cât pentru tot Parisul !" Nu a dat mâna cu mine, ci m-a invitat să iau loc la masă. Atunci am realizat că locul era luminat de lumânări mari din ceară roşie, a căror flacără nu tremura, iar că jungla ce ne înconjura era teribil de tăcută. Aveam să aflu că Leon fusese preotul catolic misionar rezident, dar renunţase la preoţie, din „motive personale, de familie” şi se dedicase studierii credinţelor animiste ale localnicilor. Şi a geneticii, doar Mendel, descoperitorul mutaţiilor, fusese stareţ franciscan.
Recomandările noastre
