În ziua de astăzi, cinematografele agonizează. Lovitura de moarte le-a dat-o televiziunea. Dar nu a fost întotdeauna așa. În Timișoara, imediat după război erau opt cinematografe, și toate făceau săli pline.
Autor : Anatol Musceleanu (pensionar)
Cel mai mare era „Capitol”. Apoi era „Corso”, unde rulau filme cu cowboy. În Piața Traian, era „Aro”. Mai erau „Urania”, „Lira”, „Apollo”, „Thalia” și „Regal”. În acea perioadă au fost scoase din arhive toate filmele celebre dintre cele două războaie. Deoarece nu aveam bani ca să plătesc biletele, cu timpul am devenit specialist în a intra „pe blat” la „Capitol”. Între timp, lucrurile au evoluat. După cucerirea puterii, comuniștii au interzis filmele „decadente“, occidentale, și le-au înlocuit cu cele sovietice. Într-o seară m-am întâlnit cu un grup de prieteni și m-am oferit să-i introduc gratis la cinematograful „Capitol”. Eram singurii spectatori. Rula filmul sovietic „Carnetul de partid”. Subiectul era următorul: o blondă urâtă și cam trecută era membră de partid. În timp ce dormea, soțul ei îi lua carnetul de partid și făcea ceva cu el. Nici până azi nu-mi pot da seama ce făcea, dar din film rezulta că era foarte grav. Până la urmă, soția vigilentă descoperă că soțul ei era fiu de chiabur, dușman înrăit al puterii sovietice și îl împușcă cu mâna ei, deși îl iubea. În grupul nostru era un băiat pe nume Pompiliu. Acesta era comicul grupului. Toți recunoșteam că era „șod”, adică glumeț. După câteva minute de vizionare, începu să comenteze cu glas puternic, într-un grai bănățean, cam așa: „No, uită ce numa câtu-i ge hâdă... Uită la ea șe ge țâmpi! Nu ce uita muiare așa ge urât, că moare marva”. Pentru necunoscători, „țîmpi” înseamnă pulpe de găină, iar „marva”, vitele din gospodăria țăranului. Cea mai mare nenorocire pentru țărani este să le moară „marva”. În acest timp noi ne prăpădeam de râs. Încurajat, Pompiliu s-a dezlănțuit. Fiecare acțiune din film era răstălmăcită, după viziunea lui. La un moment dat, la râsetele noastre s-a mai adăugat unul. Uitându-ne în direcția de unde venea râsul, am văzut sus operatorul, care scosese capul pe o ferestruică și se distra împreună cu noi. Nu voi uita niciodată ce bine ne-am distrat la filmul „Carnetul de partid”. După terminarea filmului am plecat în parc fredonând melodia grupului nostru: „Hai să mergem în Coreea/ Voluntari să nenrolăm/ Să sărim la paralele/ Dup-aceea dezertăm!”.
Recomandările noastre
