La un carnaval din Marsilia au participat, duminică după-amiază, aproximativ 6.500 de persoane fără a respecta regulile minime de protecție ant-COVID-19. Carnavalul nu a fost autorizat, au precizat autoritățile locale. Oamenii au defilat și dansat pe ritmurile muzicale fără purtarea măștii de protecție.
În Europa, cel puțin o parte a populației manifestă o atitudine de suprasaturare și oboseală pentru respectarea regulilor impuse de criza coronavirus.
Carnavalul nu a fost autorizat și nu s-au respectat regulile anti-COVID-19
Aproximativ 6.500 de persoane au participat, duminică după-amiază, la un carnaval în centrul oraşului Marsilia, la care nu au respectat regulile de distanţare socială şi de purtare a măştii, relatează Le Point.
Potrivit, sursei citate, miile de oameni costumaţi au defilat în ritmurile muzicii, dansând şi fără să poarte măşti, în apropiere de Canebiere. Carnavalul a fost neautorizat şi a avut loc fără respectarea regulilor din pandemie, au precizat autorităţile locale. Poliția a intervenit, în cele din urmă, pentru a amenda persoanele care nu respectau regulile minime de protecție și combatere a pandemiei COVID-19.
”Este un eveniment lipsit de orice responsabilitate”
Poliția orășănească a anunțat, de asemenea: “Sunt aproximativ 6.500 de persoane. Este un eveniment lipsit de orice responsabilitate, pentru că nu sunt respectate regulile din pandemie. Facem controale pentru a-i amenda pe cei care nu poartă mască”.
În același timp o parte a participanților a început să opineze, legitimându-și oarecum acțiunea de a participa la carnaval.“Este incredibil! Mi s-a spus că la Marsilia nu trebuie ratat carnavalul din La Plaine. Tinerii s-au săturat de izolare. Nu sunt aici oameni în vârstă fragili, sunt doar tineri”, a afirmat unul dintre participanţi, Romain, în vârstă de 26 de ani.
În anul trecut, carnavalul din Marsilia a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. În Franța au avut loc acțiuni de protest împotriva restricțiilor anti-COVID-19 impuse de autorități în toate marile orașe, inclusiv Paris, în aceste prime luni ale anului 2021. Francezii, influențați social, etnic și politic, militează pentru restrângerea restricțiilor și în acealși timp o parte a cercurilor adepte ale curentului conspiraționist privind pandemia devine tot mai apreciat și popular. Eforturile autorităților franceze se concentrează însă pe continuarea campaniei de vaccinare.