Carmen și Viorica. Două vecine în "blocul de coșmar” care au condus România. Imagini și detalii în premieră
- Sandra Salagean
- 8 februarie 2020, 08:35
Să vezi și să nu crezi. Carmen Dan și Viorica Dăncilă sunt vecine de bloc într-un cartier din Videle. Imobilul arată dezolant și, anul trecut, o vijelie i-a smuls acoperișul. Dar da, cele două femei îmbrăcate acum de la cele mai mari case de modă au apartamente acolo și, spun vecinii, au locuit în bloc și acolo au și pus țara la cale.
În Videle, la blocul celor două femei celebre din oraș, lumea vorbește frumos despre ele, spun reporterii Kanal D, care au reușit să descoasă câțiva dintre clocatarii celor două „femei de fier” care au stat la cârma României.
”Cum să nu le știu? Doamna Viorica stă la etajul 3, doamna Carmen la parter, dar la scara din partea cealaltă. Se vedeau mai rar pe la bloc, că nu prea veneau în același timp, dar știu de la alți vecini că se mai vizitau așa, la câte o cafea, sau mai ieșeau împreună în oraș, după vreo conferință a partidului ținută aici. Erau amândouă de treabă, salutau pe toată lumea...Nici acum nu s-au schimbat, deși doamna Carmen vine rar pe aici, după ce i-a murit soțul, domnul Cornel”, a declarat o vecină a celor două foste figuri politice de primă mână din PSD, titrează Kanal D.