Carmen Iohannis a fost citată pe 10 decembrie, la Parchetul General, pentru a fi audiată într-un dosar privind sumele de bani pe care le-a obţinut din închirierea unei case din Sibiu.
Aceasta a mai fost chemată în 15 noiembrie la Parchetul General, însă nu s-a putut prezenta, deoarece se afla într-o vizită oficială în Marea Britanie, alături de Preşedintele României. Dosarul a fost deschis în urma depunerii unui denunţ de către societatea care administrează site-ul „Lumea Justiţiei” împotriva lui Klaus Iohannis, a soţiei sale, dar şi a notarului Radu Gabriel Bucşă.
Aceştia sunt acuzaţi de infracţiuni precum abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. Potrivit denunţului, familia Iohannis nu a restituit statului suma de 320.000 de euro, bani care ar fi provenit din închirierea unui imobil care ar fi fost obţinut ilegal.