I s-a spus Kaiser deoarece avea alura marelui fotbalist german Franz Beckenbauer. A fost considerat un mare atacant, deși nu a marcat nici măcar un gol într-un meci oficial. De altfel, chiar dacă a avut o carieră de douăzeci de ani și a fost legitimat la zece cluburi de fotbal, nu a jucat nici măcar un minut. Despre el s-a scris o carte și s-a făcut un film, fiind considerat unic în istoria fotbalului mondial.
Carlos Henrique Raposo – „Kaiser” în vârstă de 59 de ani în prezent, s-a născut în Brazilia, țara fotbalului care a dat o mulțime de vedete și campioni mondiali. De altfel, despre brazilieni se spune că se nasc cu mingea legată de picior.
N-a fost și cazul lui Raposo care a păcălit fotbalul într-un stil mare, devenind o mare vedetă fără să joace măcar un minut. După ce a fost dat în vileag s-a spus că este cel mai mare escroc din istoria sportului cu balonul rotund. El respinge această acuzație și susține că a dorit să-i răzbune pe toți fotbaliștii umilți și înșelați de conducătorii de club.
Greu de crezut că acesta a fost obiectivul său, dar cine îl poate contrazice. Cert este că a avut o carieră unică, de 20 de ani, timp în care a fost legitimat la 10 cluburi importante, fără să joace un minut sau să marcheze vreun gol.
Despre el s-a scris o carte și s-a făcut un film, ambele cu același nume „Kaiser - Cel mai mare fotbalist care nu a jucat niciodată fotbal”. A fost supranumit „Kaiser” datorită asemănării fizice cu legendarul jucător german Franz Beckenbauer, aceasta fiind singura lui legătură cu fotbalul.
O carieră de 20 de ani fără să fi atins mingea
Vreme de 20 de ani, Carlos Henrique Raposo s-a bucurat de toate beneficiile unei vedete a fotbalului, bani, glorie și femei. Aceasta deși nu a jucat nici un singur meci oficial și nu a marcat nici un gol.
A fost junior la Botafogo și Flamengo, între 1972 și 1979, ocazie cu care a fost văzut, la un antrenament de un impresar mexican care l-a transferat la echipa Puebla unde a semnat primul său contract de profesionist. A revenit rapid în țara natală, la Botafogo, după care a fost transferat la Flamengo, Independiente și Bangu.
De aici, deși nu-l recomanda nici stilul de joc, pe care nu-l văzuse nimeni, nici numărul de goluri, zero, a prins un contract în Europa, la o echipă din campionatul francez. Este vorba despre Gazelec Ajaccio, unde Kaiser a fost legitimat pentru câteva săptămâni. Culmea este, așa cum mărturisește, că fanii l-au îndrăgit de la primul antrenament, deși nu l-au văzut jucând.
Cum i-a făcut pe suporterii francezi să-l îndrăgească
În urmă cu câțiva ani, așa zisul jucător de fotbal a povestit cum a atras simpatia suporterilor francezi, fără ca aceștia să-și dea seama că nu știe cum să lovească mingea. Primul antrenament de prezentare a fost pe un stadion micuț, în fața unui public numeros, care aștepta să-l vadă la lucru. A avut o inspirație de moment – sau poate a fost ceva premeditat – și a reușit să scape fără ca cineva să observe cine este.
„Erau multe mingi pe teren, părea că trebuie să ne antrenăm serios. Am sărit pe gazon, am luat mingile și am început să le degajez în tribune, către fani, în timp ce le făceam cu mâna și sărutam stema clubului. Fanii erau înnebuniți, iar pe gazon nu a mai rămas nicio minge. Fără mingi, am fost nevoiți să trecem la un antrenament fizic”, a povestit Carlos Henrique Raposo.
După câteva săptămâni a plecat de la Ajaccio și a revenit în Brazilia, unde a fost legitimat, pe rând la cluburile Flamengo, Bangu, Fluminense, Vasco da Gama, El Paso Sixshooters, America și Botofago.
S-a retras în 1992 fără să-și fi murdărit măcare o singură dată ghetele de joc.
Strategia lui Kaiser
Pentru mulți ceea ce a făcut Kaiser, păcălind atâția impresari și oficiali ai unor cluburi, care l-au angajat fără să-l vadă pe bune la joc, rămâne un mister. El are o explicație, simplă, însă. Avea propria strategie care a dat roade de fiecare dată. În primul rând accepta să încheie contracte doar pentru 6 luni, maximum un an. Apoi, la primul antrenament, la un nou club, spunea că nu este în formă și că are nevoie de timp pentru acomodare. Pentru aceasta a inventat un preparator fizic, un tip care, chipurile, îl ajuta să se pregătească.
Apoi, în timpul pregătirii individuale, se dădea accidentat, iar până să se refacă și să revină pe teren, de regulă, contractul se încheia. Brazilianul își încasa salariul, iar apoi își căuta o altă echipă unde o lua de la capăt.
Mai mult, pentru ca planul să funcționeze, se împrietenea cu fotbaliști cunoscuți, dispuși să garanteze că este cine pretindea. Din prietenie, aceștia îl lăudau în fața antrenorilor, deși nu-l văzuseră la joc, și astfel semna contreacte cu echipe importante. De asemenea, își făcuse relații în presa sportivă care îi lăuda prestațiile și îl promova, în schimbul unor recompense.
Cum îl descria fundașul Ricardo Rocha
Fostul fundaș brazilian Ricardo Rocha, jucător la Real Madrid, a povestit despre Raposo că avea o problemă cu mingea. Deși nu se pricepea la fotbal, iar la antrenamente fugea din calea mingii, Rocha spunea că acesta era un tip foarte de treabă.
„Singura problemă a lui era mingea. Spunea că juca în față, dar a fost un atacant atât de complet, încât nu a marcat niciodată și niciodată nu a dat vreo pasă de gol. Spunea mereu că era accidentat. Când mingea era pe stânga, el fugea pe dreapta și viceversa. Nu avea niciun talent pentru joc, dar era o persoană foarte bună”, a povestit fostul jucător al Realului.
După ce și-a încheiat cariera, iar secretul său a fost descoperit, Kaiser a afirmat că nu are nici un regret pentru păcăleala pe care le-a tras-o cluburilor. Din punctul său a fost doar o răzbunare împotriva celor care și-au bătut joc de fotbaliștii adevărați.
„Nu am niciun regret. Cluburile au păcălit și dezamăgit fotbaliștii multă vreme și cineva trebuia să îi răzbune", a transmis Kaiser, în urmă cu câțiva ani.