În SUA cea mai mare temere este recesiunea economică, iar Europa este speriată de criza energetică și de războiul din Ucraina. China se teme de carantină, dar se pare că are și planuri ascunse.
În Statele Unite, care reprezintă cea mai mare economie de din lume, temerea de recesiune este cea mai mare. Inflația a trecut de 8%, benzina a depășit pragul istoric de 5 dolari per baril, iar prețurile sunt în creștere.
Americanii se tem deci cel mai mult de o criză economică. Ultima recesiune a dus la șomaj masiv, inegalitate și revolte sociale. Astfel, Banca Centrală Americană, cea mai puternică din lume, pare să fie pregătită să sacrifice economia pentru a frâna creșterile de prețuri.
Europa sub semnul războiului
O criză economică bate și la ușa Europei, iar Banca Centrală a început abia acum lupta împotriva inflației. Însă aceasta înseamnă renunțarea la un mecanism prin care proteja economiile vulnerabile din zona euro și ținea jos costurile de finanțare ale unor state ca Italia, Grecia, Spania si Potugalia. La primul semnal de luptă împotriva inflației, costurile de finanțare ale Italiei au crescut și au dus la o teamă că va urma o criză a datoriilor.
În Europa însă, criza energetică pare cea mai mare teamă, deoarese se poate tranforma într-o criză a costului vieții. Totul se scumpește în zona euro și in UE. Pentru națiuni precum Estonia, acest preț este acceptabil daca el înseamnă protecție față de agresiunile Rusiei. Aceeași părere o au și alte state din apropierea Ucrainei care simt amenințarea Rusiei. Pentru Germania și Franța însă, razboiul pornit de Rusia în Ucraina este departe. Fricile din Europa de Est sunt de neînțeles, potrivit Mediafax.
Poziția Ungariei care a devenit un aliat al Rusiei stânește tot mai multă îngrijorare. Bulgaria se confruntă cu o criză politică, deoarece naționaliștii nu vor ca Albania și Macedonia să devină membre ale UE. Aceste probleme pot împiedica Bulgaria să devină stat membru al zonei euro.
Spaima Chinei
China, principalul concurent la supremația Americii în lume se teme de retragerile de capital din bănci, dar și de ceea pare întărirea controlului presedintelui Xi Jinping. China a avut o politică 0 față de pandemia de coronavirus, a impus carantine stricte, a fost dispusă să sacrifice economia, fapt care a dus la revolte din partea populației. Teama că în orice moment, carantina poate reveni este o mare teamă în China.
Unii analiști cred că Beijingul își ridică scuturile și pregătește terenul pentru invadarea Taiwanului. Rețeta rusească pare eficientă: război în timp de criză care agravează criza.