Care este secretul longevității? L-a descoperit cel mai bătrân bărbat din lume

112-year-old Chitetsu Watanabe poses next to the calligraphy reading 'World's Number One' after being awarded as the world's oldest living male by Guinness World Records, in Joetsu, Niigata prefecture, northern Japan February 12, 2020, in this photo released by Kyodo. Mandatory credit Kyodo/via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY. MANDATORY CREDIT. JAPAN OUT.

Un japonez se pare că a descoperit secretul longevității, iar acesta e, de fapt, la îndemâna oricui. El este cel mai bătrân bărbat din lume, lucru certificat, miercuri, de Guinness World Records. Chitetsu Watanabe, un locuitor din centrul Japoniei, a depășit vârsta de 112 ani.

Cu această ocazie, Watanabe, care trăieşte într-un centru de îngrijire din Niigata, a primit un certificat din partea Guinness World Records, a anunţat organizaţia într-un comunicat. Organizaţia l-a recunoscut pe acesta drept cel mai vârstnic bărbat din lume după ce precedentul deţinător al titlului,  alt japonez, pe nume Masazo Nonaka, din insula japoneză Hokkaido, a decedat la 20 ianuarie, în vârstă de 113 ani.

Care este povestea lui Chitetsu Watanabe? S-a născut la 5 martie 1907. După ce a absolvit studii agronomice, s-a mutat în Taiwan unde a lucrat pentru o companie japoneză care se ocupa cu producţia zahărului. A servit în armata japoneză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi s-a întors în Niigata, oraşul său natal, unde a lucrat ca funcţionar public până la pensionare. Bărbatul în vârstă de 112 ani are cinci copii, 12 nepoţi, 16 strănepoţi şi un stră-strănepot, potrivit Kyodo News.

Celebrul japonez a dezvăluit și care e secretul pentru o viață așa de lungă: ”Nu mă enervez şi am mereu zâmbetul pe buze”. Cea mai vârstnică persoană din lume este tot o japoneză, pe nume Kane Tanaka. Ea a aniversat 117 ani în luna ianuarie.

Sursa: Agerpres

Foto: Guinnessworldrecords.com