Care este miza exploatării de cupru de la Roşia Poieni
- Lucian Davidescu
- 27 martie 2012, 12:24
Compania canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min Abrud pentru 200 milioane de euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane de euro.
Cupru Min Abrud, care deţine exploatarea Roşia Poieni, va fi vândută companiei canadiene Roman Copper Corp, clauzele contractului urmând să fie negociate înainte de semnare, a anunţat Ministerul Economiei. Exploatarea conţine aproximativ un milion de tone de cupru, adică 60% din rezervele României. La cotaţia curentă, de 8400 de dolari pe tonă, valoarea totală a zăcământului se apropie de 6,5 miliarde de euro. Din aceşti bani, statului român i s-ar cuveni o redevenţă de cel mult 6%, adică în total aproape 400 de milioane de euro. Înapoi pe profit În ultimii 10 ani, compania a raportat cinci bilanţuri pe pierdere, cu un minimum de 4 milioane de euro în 2009, dar şi cinci de profit, cu un maximum de 4 milioane de euro în 2010 care ar putea fi depăşit în 2011, după cum indică datele preliminare. Revenirea la profitabilitate s-a făcut cu preţul unor concedieri masive, după o întrerupere completă a activităţii. De la 1500 de salariaţi la începutul anilor 2000, compania a mai rămas cu 400, iar producţia s-a stabilizat la 5000 de tone pe an. Cine rămâne pe dinafară Statul a mai încercat să vândă Cupru Min, prima oară în 2008, apoi anul trecut. Iniţial, şi-au anunţat intenţia dea participa 12 companii, printre care Vimetco (holdingul rus care deţine Alro), Barrick Gold (numărul unu mondial la producţia de aur), Valhalla Resources şi Euroglobal Capital Partners (Canada), Mineral Metals (Australia), Mineco (deţinătorul Moldomin, celălalt producător român de cupru), Glencore (Elveţia), Invest Nikarom (România), Asociaţia Salariaţilor Cuprumin şi statul Azerbaidjan. Însă la licitaţie s-au înscris doar patru companii. Perdanţii de ieri sunt Oz Minerals (Australia), Dundee Holding BV (Olanda) şi Ellatzite-Med, ultima fiind descalificată. 200 de ani ar dura exploatarea întregului zăcământ în ritmul de acum, de 5000 de tone pe an ULTIMA ORĂ Cine este cumpărătorul Reprezentantii legali ai companiei Roman Copper Corp, casa de avocatură Măraru & Măraru, a anunţat într-un comunicat de presă că firma a fost fondată de banca de investiţii Bayfront Capital Partners şi resping orice legatură cu omul de afaceri Stephen Roman. Iniţial, a circulat informaţia că firma ar aparţine magnatului canadian Stephen Roman, care a intermediat în anii ‘80, împreună cu tatăl său, achiziţionarea primului reactor nuclear CANDU de către regimul Ceauşescu şi care a participat la atragerea finanţării iniţiale pentru Gabriel Resources.