Deși a murit la vârstă de 96 de ani, Regina Elisabeta a II-a și-a respectat ritualul de culcare până în ultima zi de viață. Suverana ar fi băut un pahar de șampanie în fiecare seară înainte de culcare.
Marca preferată a Reginei Elisabeta a II-a nu a fost încă dezvăluită. Totuși, există șanse mari să fi fost Bollinger, care este prima șampanie care a primit vreodată râvnita ștampilă regală de aprobare.
În total, doar opt mărci de șampanie au primit această onoare. Pentru ca unui brand să i se acorde titlul special, produsul lor trebuie să fie servit familiei regale timp de minim cinci ani.
Care era băutura preferată a Reginei Elisabeta a II-a
Darren McGrady, fostul bucătar al suveranei, a mărturisit că băutura ei „favorită” era ginul și Dubbonet. Este vorba de un cocktail-ul în care este combinat lichiorul cu Dubbonet, un vin dulce, cu lămâie și gheață. Când Grady a vorbit pentru prima oară de preferințele monarhului, au început să circule zvonuri că regina se răsfăța cu mai multe cocktail-uri la fiecare masă.
„Ea nu se trezea dimineața și bea un gin tonic mare”, a declarat el, adăugând că ocazional servea un pahar de vin dulce german, însă seara. „Cu siguranță nu bea patru pahare de alcool într-o zi.”
Regina Elisabeta și ginul tonic
Regina Elisabeta a II-a și-a dezvăluit singură afinitatea pentru gin. Suverana și-a lansat propriul brand de gin în valoare de 55 de dolari sticla. Evenimentul a avut loc în urmă cu doi ani la Palatul Buckingham. „Băutura are o origine regală unică, multe dintre notele sale de citrice și plante sunt provenite din plantele botanice adunate din grădina Palatului Buckingham”, se arată în descrierea de pe site-ul licorii.
„Lămâia, verbena, fructele de păducel și frunzele de dud se numără printre cele 12 plante botanice alese manual pentru ginul din Grădinile de la Palatul Buckingham, care se întind pe 16 hectare și oferă un habitat pentru 30 de specii de păsări și peste 250 de specii de flori sălbatice”, potrivit TheRoyalObserver.
Este recomandat să turnați ginul într-un pahar scurt umplut cu gheață și să-l acoperiți cu tonic. Apoi ar trebui să fie ornat cu lămâie.