Întemniţat pentru doi ani la Reading, Oscar Wilde are dreptul, conform condiţiilor impuse de autorităţile penintenciarului să scrie câte o pagină pe zi.
Marţi, 14 octombrie, ora 19. la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) are loc o seară dedicată lui Oscar Wilde si volumului De Profundis, recent apărut în colecţia Eseu a editurii Humanitas. Invitaţii la dezbatere sunt scriitorii Ioana Pârvulescu şi Radu Paraschivescu, profesorul universitar Mihaela Irimia Anghelescu care a semnat postfaţa ediţiei de faţă şi Sandra Ecobescu,filolog, preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei.
Scrisă în închisoare, De Profundis este o epistola către lordul Alfred Douglas, prietenul şi iubitul lui Wilde timp de trei ani. Legătura lor, condamnată de morala şi legile vremii, îl adusese după gratii în 1895 pe autorul controversatului roman Portretul lui Dorian Grey. Între ianuarie şi martie 1897, întemniţat pentru doi ani la Reading, Oscar Wilde are dreptul, conform condiţiilor impuse de autorităţile penintenciarului să scrie câte o pagină pe zi. Foaia i se lua, la sfârşitul zilei, cu promisiunea, respectată dealtfel, ca textul integral să i se înmâneze la ieşirea din închisoare. Ampla scrisoare a fost intitulată de către Wilde însuşi Epistola:In Carcere et Vinculis. În 1905, prietenul şi executorul literar al scriitorului, Robert Ross avea să dea publicului o ediţie expurgată a scrisorii pe care o va intitula cu această ocazie, De Profundis.
„Oscar Fingal O’Flahertie Wills Wilde făcuse din excesul de iniţiale duble ale numelui său (de câte două ori O, F şi W) o carte de vizită în saloanele vremii şi în sălile de teatru în care, în anii 1880–1890, era celebritatea absolută, semnatar al unor comedii de enorm succes, precum The Importance of Being Earnest, An Ideal Husband şi Lady Windermere’s Fan. Convins că arta nu face defel compromisuri cu realitatea, pe care, funciar, o respinge, întrucât îşi clădeşte un spaţiu identitar în posesiune exclusivă, Wilde devenise maestrul desăvârşit al expresiei calofile, deţinătorul ultimelor taine ale artei conversaţiei, inegalabilul causeur remarcat pe dată în cercurile de high life, precum în cafenele, în redacţiile ziarelor zilei, în vizitele scrobite ale societăţii victoriene. La antipodul rigorilor acesteia, Wilde se dovedea tot mai wild în modul de raportare la pulsaţiile lumii, fie acestea spumos mondene, de suprafaţă, ori grave, de profunzime. (...) Wilde, romantic târziu şi adept al turnului de fildeş paradigmatic, respinge frontal arta mimetică a Occidentului nutrită de precepte şi învăţături ale moştenirii aristotelice, optând pentru un fel de orientalism conceptual, în care arta rămâne, dimpotrivă, sugestivă şi evocatoare a unor mesaje-cheie, necum referenţial recognoscibilă în traseul parcurs în lumea noastră căzută. Estetul îşi formulează poziţia funciară ca una de relaţie simbolică multiplă cu arta şi cultura epocii. În tainiţele suferinţei strigă de profundis cu înţelepciunea dobândită scump: fiecare şi orice muritor este angajat simbolic într-o relaţie cu însuşi secretul vieţii. Iar secretul vieţii este suferinţa. Carcera şi lanţurile nu sunt decât literal cele circumstanţiale. În esenţă, speţa umană ar trebui să se înfrupte din rodul tuturor pomilor dăruiţi lumii de Dumnezeu, or aceştia nu cresc numai la soare şi căldură, ci şi la umbră şi la răcoare. Claustrarea instituţionalizată îl învaţă lecţia umilinţei, care va da un nou contur eului său tulburat. De Profundis este de interpretat cu folos tocmai în sensul celor de mai sus. Ca literatură confesivă, epistola redactată cu trudă, zile şi zile la rând, este nu doar strigătul personal de durere, ci încă o piesă de inventar a culturii europene punctată de nume precum Augustin, Bunyan sau Rousseau.“ (Mihaela Anghelescu Irimia).
Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Fundaţia Calea Victoriei.
Recomandările noastre
