După relevarea adevărului despre tomatele-hibrid olandeze, care au invadat piețele românești intoxicându-ne cu roșii cauciucate, fără gust și arome, astăzi, în continuarea dialogului cu prof. universitar dr. Dorel Hoza (foto), decanul Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, a venit rândul citricelor și a așa-ziselor fructe bio să fie luate la bani mărunți.

Ce înseamnă bio în România? Chestiunea, simplă, dar, după cum vom afla în continuare, extrem de importantă și complexă prin concretizarea răspunsurilor, și-o pune orice român cât de cât responsabil. Ne-am ridicat și noi, firește, acest semn de întrebare, dar nu oricum, ci asistați de un specialist: „Bio vine de la viață. Asta înseamnă să produci fructe, legume, vin etc. fără să intervii chimic. Asta în mare. Este posibil? Da și nu. Să vă explic”.

Profesorul Dorel Hoza își reglează tonul vocii și trage aer în piept: „De exemplu, ca să produc mere bio, nu trebuie să folosesc nimic de sinteză, nici sub formă de îngrășământ, nici sub diverse forme de combatere a dăunătorilor. Doar că fără îngrășământ și fără combaterea dăunătorilor, nu putem face mere. Asta trebuie să fie clar pentru toată lumea, pentru că și la noi sunt unii care dezvoltă tot felul de idei... Este utopic însă să mai credem că astăzi eu fac struguri, legume, fructe fără tratamente sau fără îngrășăminte. Acum, cu ce stropesc, cu ce fertilizez, este altă discuție. Și avem alternative, avem soluții”.

Care sunt acestea? Decanul Facultății de Horticultură este pe fază: „Există îngrășăminte care nu poluează și produse de combatere a dăunătorilor care nu afectează mediul înconjurător. Așadar, pot obține culturi bio”. Dar, pentru că întotdeauna în chestiunile serioase există și un mare „dar”, totul se așează în funcție de considerentele financiare: „În comparație cu produsul standard, produsul bio este mult mai scump. De ce? Pentru că produsul bio nu este întotdeauna protejat sută la sută. Obții mai puțin, dar mai bun, vinzi mai scump. Mai mult, nu ești interesat să produci foarte, foarte mult, ci înalt calitativ. Ești interesat mai mult de calitate”, explică profesorul Hoza.

Despre un secret bine păzit

Când mergem la piață și alergăm din tarabă în tarabă după mere mai urâțele, mai pătate, cu mici bubițe, convinși că l-am prins pe Dumnezeul fructelor bio de picior, e bine sau nu e bine? „Să nu alunecăm în confuzii grave. Se vorbește foarte puțin sau deloc despre ce urmează să vă spun. Fructele pot fi bio, dar trebuie să te asiguri că-l cunoști bine pe producătorul respectiv. Pentru că merele ar putea fi stropite inclusiv cu chimicale extrem de tari, dar nu în intervalul de timp indicat. Ar rata, astfel, anihilarea dăunătorului. Mărul va fi viermănos, dar asta n-ar însemna că este și bio sau că nu este stropit. Mai mult, este extrem de periculos să consumi mere cu anumite pete, făcute de anumite ciuperci care produc, la rândul lor, niște microtoxine. Sunt generate de metabolismul lor. Eh, acestea sunt mai otrăvitoare decât niște reziduuri în limitele normale de pesticide. Eu nu apăr pe nimeni, dar nu-i de joacă!”, avertizează profesorul Hoza.

Așadar, să ne ferim de fructele cu pete pe care, de multe ori, țăranii ni le ridică în slăvi! „Mulți spun: «Eu nu stropesc nimic, deci mănânc sănătos!» Eu zic că s-ar putea să mănânci mai otrăvitor decât ăla care stropește. Mai ales dacă stropește când, cum, cât și cu ce trebuie. Minimul necesar. Și eu, acasă, am patru meri și-i stropesc de câteva ori. Am încercat o dată să nu stropesc deloc și n-am obținut absolut nimic”.

 

Recomandarea specialistului: Nu consumați cojile lămâilor!

- Evenimentul zilei: Cum stăm la capitolul citrice, stimate domnule profesor Dorel Hoza? Când ar trebui să le consumăm, vara sau iarna? Ce conțin cojile lor, pentru că oamenii sunt speriați de tot felul de scenarii - lămâile ar fi acoperite cu o ceară otrăvitoare, portocalele ar fi injectate cu nu știu ce soluție cancerigenă etc.

- Dorel Hoza: Citricele sunt aduse de pe alte meleaguri, mai apropiate sau mai îndepărtate. Și-atunci, e limpede: au nevoie de o protecție. Sunt protejate în două feluri, depinde de la soi la soi. Unele dintre ele sunt cerate, se văd, au luciul acela... Eh, sunt selectate fructele, există o mașină specială, apoi este folosit un fel de spray care pulverizează un jet peste fructe. De ce se face acest lucru? Pentru ca lămâile, de exemplu, să nu se deshidrateze. Se creează acea peliculă cerată care are rolul de a proteja fructul de pericolul deshidratării. Cele mai uscate sunt mai bune, înseamnă că n-au fost stropite în exces. Alte citrice, în schimb, nu sunt cerate, ci stropite. De ce? Ele sunt ținute, după recoltare, în depozite, unde este umiditate excesivă, pentru a nu se deshidrata. Doar că acolo unde este umezeală sunt și foarte multe boli, dăunători etc. Acum, sunt mai multe soluții cu care sunt stropite aceste fructe. Și nu vorbesc despre sulf, pe care-l mai folosesc și producătorii noștri, sulful ar fi inofensiv. Vorbesc de produse care, odată împrăștiate pe coajă - ca să nu mai spun despre cele care pătrund și dincolo de coajă! - transformă coaja fructului în ceva nociv.

Fructele ar trebui să aibă un certificat sanitar

- Ar trebui, deci, să evităm consumul coajei de lămâie, de exemplu. Multe gospodine o rad pentru a o folosi la gogoși, la prăjituri...

- Nu-i bine, pentru că, în general, lămâile sunt tratate. Cel mai bine ar fi să ne plantăm un lămâi. Poate fi ținut și într-o cameră. Așa am avea la dispoziție și lămâi nestropite cu cine știe ce chimicale, dar ne-am bucura și de parfumul și frumusețea florilor lui. Este o plantă extraordinară.

- Așadar, nu-i suficient să spălăm lămâile, portocalele, mandarinele, pentru ca, ulterior, să putem folosi și cojile lor.

- Nu, cel puțin aceasta este recomandarea mea. Dacă am ști originea, dacă am ști cu ce au fost tratate - în mod normal orice fruct importat ar trebui să aibă un buletin, un certificat sanitar - am ști cum să reacționăm. Pentru că și chimicalele aceastea diferă. Dacă este un produs mai puțin agresiv, poți spăla bine fructul și-i poți consuma apoi și coaja. Dacă este mai puternic, însă, nu mai merge așa.

Usturoi românesc, usturoi chinezesc, fotbal și politică

De ce nu se mai găsește usturoi românesc la piață? De ce tarabele sunt copleșite de usturoi chinezesc? Dincolo de gustul îndoielnic al celui adus din Asia, există și un pericol real pentru sănătate dacă-l consumăm? Sau se exagerează mult pe această temă? Profesorul Dorel Hoza răspunde echilibrat: „E adevărat că se forțează de multe ori, se hiperbolizează, dar un sâmbure de adevăr există întotdeauna. Știți ce se întâmplă, de fapt, cu usturoiul, pentru că România are o tradiție în cultivarea acestei plante? Există un dăunător, unul special pentru usturoi. Sunt niște nematozi, niște viermișori, niște gângănii aproape miscroscopice care atacă și sensibilizează planta. Cultura merge astfel foarte prost. Trebuie efectuată o rotație a culturii. După un an nu mai plantezi usturoi, ci altceva. În plus, terenul trebuie să fie mai afânat, să fie soluri de luncă. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, planta se înmulțește vegetativ, pui cățel, cățel după cățel. Eh, la un moment dat, planta segregă, se îmbolnăvește, își pierde din calități”.

Prețul mic a stricat piața

Ce-i de făcut? „Oamenii trebuie să înțeleagă că, tot plantând același material genetic, an de an, acesta clachează. Așa a intrat pe piață usturoiul din China, mai mare, mai aspectuos. Bine, nu doar din China, pentru că luăm usturoi și din alte părți. Cum s-a impus usturoiul străin? A venit la un preț foarte mic, a stricat piața. Dar mai avem producători, chiar pe aici, pe lângă București, este unul. Plantează câte 10- 15 hectare de usturoi. E musai să depășim nivelul agriculturii de subzistență, iar pentru asta avem nevoie de specialiști. Nu mai merge cu «românul se pricepe la toate», ca la fotbal, ca la politică. S-a dus vremea respectivă”, opinează profesorul Dorel Hoza.

 

Ce fructe ne lipsesc, ce fructe ne prisosesc

- Evenimentul zilei: Care ar fi cel mai potrivit fruct pe care am putea să-l plantăm în România?

- Dorel Hoza: Sunt mai multe specii, dar pentru zona noastră cel mai potrivit ar fi mărul. Avem cam 60.000 de hectare plantate. Cam atât ar fi și necesar ca să acoperim necesarul intern, fără să mai importăm. Poate ar mai rămâne câte ceva și pentru export. Păi, un hectar de măr dă ușor 25 de tone, poate ajunge la 30, 40 de tone pe sezon. Un inginer care se pricepe poate ține o livadă la un asemenea nivel. Acum avem substanțe, avem cunoștințe, avem climă bună, doar să vrei să faci și să știi pentru ce lucrezi. Să știi că ai o filieră de desfacere, că ai un preț minim în funcție de care să-ți reglezi cheltuielile...

- Altă specie?

- Prunul. Avem tradiție cu această specie. Până-n anii ’60, ’70, când s-a finalizat colectivizarea, prunul era mult mai răspândit decât mărul, doar că nu erau livezi care să producă la scară industrială. Erau livezi familiale, răzlețe. Se conserva pruna prin prepararea compotului, a magiunului, a perjelor, a țuicii... Prunul, spre deosebite de măr, valorifică și terenurile grele, unde nu poți face decât cărămidă din pământurile acelea argiloase, improprii pentru legume sau alte plante.

 - Nucul?

- Înainte de colectivizare eram prima, a doua țară din Europa la producția și exportul de nuci. Produceam multă nucă, ne băteam, dacă nu mă înșel, cu Franța. Odată cu colectivizarea însă s-au defrișat multe plantații de nuci, era nevoie, s-a spus, de terenuri agricole. Păcat! În fine, acum nucul câștigă din nou teren. Oamenii și-au dat seama de valoarea fructului și a lemnului. Este o investiție care merită, chiar dacă nucul începe să dea rod abia după patru, cinci ani. De fapt, abia după șapte ani intră bine pe rod, dar ține cel puțin 20 de ani. Bine, dacă-l îngrijești cum trebuie, un nuc poate da randament bun până la 30 de ani, chiar și mai mult.

N-avem privilegiile polonezilor

- Alte specii?

 - Cireșul și vișinul mai prind bine la noi. Cireșele se vând extraordinar și, chiar dacă investiția în acești pomi este mai mare, chiar câștigi, mai ales dacă alegi soiuri noi, care permit o plantare mai deasă. Bine, sunt migăloase, se recoltează greu, iar forța de muncă în agricultură este o problemă. În fine, ce pomi, arbuști mai merg bine la noi? Căpșunul, zmeurul, afinul, coacăzul... Mai puțin piersicul, caisul, migdalul. Aceștia sunt bulversați de „ferestrele de iarnă”, adică de zilele cu temperaturi ridicate din miezul sau sfârșitul anotimpului rece. Cum au trecut temperaturile de 7, 8 grade, ei încep să se hidrateze. Din păcate, când revine frigul, îngheață. Adio, fructe!

- Are România nevoie să importe fructe sau acoperă (ori ar putea acoperi) necesarul? Mă refer la fructele pe care le putem cultiva și noi, bineînțeles.

 - Piersici, caise și cireșe n-avem suficiente. Mere, în schimb, avem cu vârf și îndesat.

- Și, totuși, mâncăm parcă prea multe mere din Polonia...

- Așa e. Polonia produce de două, trei ori mai multe mere decât noi, dar beneficiază de subvenții directe. Ei obțin milionul de tone de mere investind doar 30-40% din cât investim noi în același milion. În plus, primesc și subvenții indirecte, în carburanți, mașini, îngrășăminte. Or la noi nu există un asemenea sprijin.

- Și totuși, merele polonezilor n-au gustul merelor românești. De fapt, n-au niciun gust!

- Sunt doi factori care influențează acest lucru. Pe de o parte soiul, acest Idaret, care este un măr de mare producție, dar, calitativ, nu este nici pe departe grozav. Pe de altă parte, merele sunt culese foarte devreme. Dacă le-am vedea în momentul recoltării, am vedea de fapt niște mere verzi, acre, dar grele. Merele își modifică compoziția, își continuă maturarea după ce le desprinzi din pom. Dar, dacă le culegi prea devreme, cum fac polonezii, nu mai pot ajunge la maturitate. Și-atunci ce gust să aibă? V-am spus, e și soiul, care nu-i grozav. Noi tânjim încă după Ionatan, dar nu v-ați întrebat de ce nu-l cultivă nimeni în afară de noi în Europa?

 - Chiar, de ce?

- Ionatan este sensibil la boli, mărul e mic, nu scoți producție mare. Îți trebuie și bani mai mulți pentru tratamente, pentru otrăvuri. Și-atunci ei preferă Idaretul, mai rustic, dar fără calitatea, aroma, mirosul Ionatanului. Sau soiuri noi, cu rezistență la boli. Sunt stropite mult mai puțin, se economisesc bani.

- Mai puțin?

 - O livadă de meri, pentru a face o producție bună, trebuie stropită de 16 până la 20 de ori într-un an! Or, cu soiurile acestea rezistente la boli reduci la jumătate stropitul, ajungi la 7, 8 acțiuni pe sezon. Numai înainte de înflorire trebuie să faci trei tratamente, pentru a reduce numărul dăunătorilor.

Kiwi în Dobrogea - un experiment

Permite actuala climă a României plantarea citricelor, mai ales că, în urmă cu mai mulți ani, s-au încercat câteva experimente în Dobrogea? Profesorul Hoza cunoaște bine subiectul: „De la noi a și pornit acel proiect, eu și un coleg am cultivat kiwi la Ostrov. În 1992 am mers în Italia, la o universitate, în calitate de asistenți. Am intrat astfel în contact cu un cercetător care înmulțea kiwi într-un laborator in vitro. Atunci am văzut și-am înțeles care-i rostul acelei plante. Ne-a dat și nouă câteva, pentru a le încerca în țară”.

Două hectare la Ostrov

A prins kiwi rădăcini în România? „Mai întâi l-am cultivat la câmp, chiar și aici, în grădina facultății. Apoi, am extins proiectul spre mare, pentru că aceasta joacă rolul de termostat. Oscilațiile de temperatură sunt mult mai mari în București decât acolo. Am încercat, am pus două hectare, dar să știți că n-a mers. Kiwi, Actinidia științific, are nevoie de o toamnă lungă, până în noiembrie. Și nici așa n-ar fi ajuns la maturitate, s-ar fi maturat în depozit. Ar fi crescut, dar n-ar fi avut calitatea necesară”, apreciază profesorul Dorel Hoza.

 

O specie aptă pentru România

De remarcat că teritoriul României nu este chiar atât de neprimitor cu fructele exotice. Depune mărturie Dorel Hoza: „Există o specie de kiwi, cu fructe mici, ca strugurele de masă, mai rustică, așa, care rezistă la frig. Această specie n-ar avea probleme la noi, ar rezista și în Ardeal, până la -30 de grade. Are tot gust de kiwi, e chiar mai dulce, mai bun, dar produce mai puțin. Concluzionând, experimentul kiwi în România merge, dar doar ca hobby, nu poți dezvolta o afacere serioasă”.