„Capcana din Caucaz”. Turcii, nemulțumiți de apropierea Armenia-SUA, potrivit unui editorial din Sabah.
Dacă ar fi putut determina Iranul şi Turcia să poarte un război, via Siria, ar fi împiedicat ieşirea Turciei pe scena istoriei şi ar fi îngenunchiat Iranul. Şi SUA şi-ar fi consolidat căile energetice aşa cum îşi doreau, asigurându-şi astfel un foarte mare avantaj faţă de Rusia şi China.
În această situaţie, regiunea s-ar fi transformat într-o grădină de trandafiri fără spini pentru Israel. Dar nu au reuşit.
Laude pentru Iran și Turcia, critici pentru SUA și Israel
Înainte de toate, administraţiile din Iran şi Turcia nu au căzut în capcană, ştiind să acţioneze cu responsabilitate.
Trebuie să recunoaşteţi că dacă una dintre cele două ţări ar fi căzut în capcană, războiul ar fi devenit inevitabil. De exemplu, dacă Iranul era în perioada Şahului, ar fi căzut "voluntar" în capcana SUA şi ar fi atacat Turcia. Şi bineînţeles că Turcia (în mod obligatoriu) nu ar fi lăsat acest atac fără răspuns.
Dacă acum ar fi determinat izbucnirea unui război între Iran şi Turcia, prin Siria, nu s-ar simţit nevoia unui 15 iulie (data la care a avut loc tentativa de lovitură de stat în Turcia-n.trad.).
Dragă, se poate fără nicio legătură?
Declaraţia lui Davutoğlu „Dacă ni se permitea o coaliţie cu CHP (Partidul Republican al Poporului-n.trad.) nu ar fi avut loc evenimentele din 15 iulie...” are acelaşi înţeles.
Turcii, nemulțumiți de politica SUA în Siria
În concluzie, nu au putut forma un „guvern de reinstaurare” în urma discuţiilor exploratorii dintre CHP şi AKP, nici nu au obţinut ceva în urma provocărilor din Iran, şi nici nu au realizat schimbarea pe care o doreau cu alegerile din Turcia.
Pe scurt, procesul a evoluat într-un mod pe care nu l-au dorit. Numai că dorind să obţină un avantaj în faţa Rusiei şi Chinei, Iranul s-a apropiat mai mult de China. Iar din cauza războiului din Ucraina Turcia a devenit poarta Rusiei care se deschide spre lume, o Rusie aflată sub blocadă.
Să revenim, nu au renunţat să obiceiul lor de „a organiza capcane” sau de „a crea panică pe pământ”.
Iar acum încearcă în Caucaz.
Ankara, nemulțumită de intervenția americană în Caucaz
Nu se poate explica astfel organizarea de către SUA a exerciţiilor militare cumune cu Armenia. (Şi mai este şi apelul preşedintelui Comitetului European pentru Extinderea NATO, Gunther Fehlinger, pentru aderarea Armeniei la Alianţa Nord-Atlantică, să nu uităm).
Este clar că în Caucaz vor să lovească un stol de păsări cu o singură piatră.
Este cunoscut faptul că Iranul sprijină Armenia, Turcia sprijină Azerbaidjanul, Rusia sprijină atât Armenia, cât şi Azerbaidjanul (un fel de politică de echilibru).
Atât structura fragilă din punct de vedere etnic şi sectar a regiunii amintite mai sus, cât şi gândirea diferită a Rusiei, Iranului şi Turciei în problema dintre Azerbiadjan şi Armenia, ţări care caută o soluţie în cadrul Procesului de la Astana, îi orbesc pe „defetiştii globali”.
Dar şi defetiuştii globali sunt destul de vicleni...
În Caucaz nu e, încă, pace
În timp ce, pe de-o parte, organizează exerciţii militare cu Armenia, pe de altă parte anunţă că nu recunosc alegerile din provincia Hankendi din regiunea Nagorno-Karabah din Azerbaidjan, întinzând astfel un trandafir Azerbaidjanului.
Ce păcat că de această dată pare că viclenia lor nu va folosi la nimic.
Putin nu doreşte să lase Armenia la iniţiativa Statelor Unite, pentru că participă la exerciţii militare comune cu Statele Unite. El a declarat ieri că nu se va alătura comentariilor care susţin „derapajul Erevanului de la axă” din cauza exerciţiilor militare. Mai mult, a amintit şi faptul că nu există nicio problemă cu Pașinian, spunând cu înţeles: „Vedem ceea ce se întâmplă, înţelegem...”
Înseamnă că "a înţeles ceea ce s-a întâmplat" în Iran, pentru că a pus de urgenţă în funcţiune canalele diplomatice cu Azerbaidjanul.
(Articol de Salih Tuna, Traducerea: Emel - Birgül Mauki, RADOR)