Cap Aurora, cea mai mică staţiune de pe ţărmurile româneşti, îşi trage cu greu suflul. Turiştii sunt tot mai rari, ambianţa întristează, iar unii dintre oamenii care lucrează în turism spun că sunt în pragul falimentului.

Puţinii turişti care mai ajung aici fie au găsit bilete foarte ieftine prin agenţiile de turism, fie sunt nostalgici ale vacanţelor petrecute în Cap Aurora în tinereţe. Lor li se adaugă profesorii şi militarii activi sau în rezervă, care vin în mod tradiţional la anumite hoteluri din staţiune. Ajunşi în Cap Aurora pentru a se trata de bolile bătrâneţii, oamenii descoperă că locul care trebuia să îi vindece e şi el plin de beteşuguri.

Cap Aurora are câteva puncte tari, însă tot atâtea dezavantaje. Ridicată la începutul anilor ’70 pe un promontoriu pietros, între pădurea Comorova şi mare, Cap Aurora are acum, după aproape 40 de ani, un chip îmbătrânit. Ruina se vede cu ochiul liber, în banca din parc ale cărei scânduri au fost smulse şi niciodată înlocuite sau în trotuarele crăpate, străbătute de gropi, fisuri şi buruieni ca un trup rănit măcinat de boală.

Natura a fost însă generoasă cu staţiunea: pădurea de stejari şi mesteceni Comorova începe chiar din spatele hotelurilor, apele sunt bogate în sulf, iar faleza care vine din Venus şi ajunge în Jupiter, cu tufişurile, copacii şi vegetaţia uscată de stepă, este o schimbare binevenită faţă de întinderile netede de nisip din Mamaia.

Însă pădurea Comorova e plină de haite de câini, iar urletele celor care se aventurează în parcările hotelurilor îi însoţesc toată noaptea pe turişti. Pe un astfel de trotuar, plimbatul copiilor în cărucior devine o provocare

„Aici mă simt ca la munte”

Plaja este îngustă şi bolovănoasă, iar pietrele maronii se întind până în apă. Specifice pentru Cap Aurora sunt micile golfuri formate de digurile din bolovani şi stabilopozi, care dau un aspect dantelat malului, faţă de linia dreaptă a litoralului din alte staţiuni.

Ţărmul fragmentat în golfuri, digurile cu bolovani şi ierburi, plaja cu scoici şi smocuri de iarbă îi dau staţiunii un aspect exotic. În cea mai mare parte, plaja nu e întreţinută, dar multor turişti le place tocmai această „sălbăticie” a ei. Digurile din Cap Aurora au fost construite în anii '70

“N-am mai venit de mulţi ani, dar pe timpul lui Ceauşescu veneam. A rămas staţiunea mea preferată pentru că mă simt ca la munte. Măcar aici nu văd furnalele din Năvodari”, spune Cătălina din Bucureşti.

„Aici plaja nu e întreţinută, e mai sălbatică, sunt bolovani, iarbă. Plaja e cam nasoală, dar e liniştită”, spune ea. Nu i se pare nimic schimbat, doar că hotelurile au fost văruite. Ziua stă la plajă sau se duce să facă baie la piscinele cu sulf ale hotelurilor, unde nu trebuie să plătească: „E bun pentru păr şi reumatism (sulful-n.r.)”, completează doamna de 48 de ani.

Preţurile sunt mici, dar nu prea sunt magazine, aşa că pentru cumpărături se duce în Jupiter. Într-adevăr, magazinele, restaurantele sau discotecile sunt o raritate în Cap Aurora.

Barbu din Craiova, de 63 de ani, a venit în Cap Aurora la tratament pentru reumatism. În tinereţe a fost la Mamaia, dar odată cu înaintarea în vârstă s-a orientat spre o staţiune unde era linişte, iar preţurile mici: „Am fost zece ani la rând în Mamaia. Acum e scump acolo. Pentru noi, pensionarii, e mai rentabil aici. Sunt condiţii de cazare, mâncarea e bună, preţurile sunt accesibile”.

Pentru şapte zile de cazare, fără masă, el şi soţia au plătit numai 500 de lei, într-un complex de odihnă pentru militari activi sau pensionaţi. În Cap Aurora, spaţiile de cazare sunt alcătuite numai din hoteluri şi un camping. Nu există varianta cazării la particulari. Culoarea maronie a mării este dată de curenţii din apă ce răscolesc nisipul „Aici nu umblă aşa-zişii oameni din lumea bună”

Totuşi, în ciuda preţurilor mici, turiştii nu prea vin aici, iar cei care trăiesc din turism sunt destul de speriaţi din acest motiv. De exemplu, un domn din Prahova la vreo 50 de ani, care închiriază o terasă din staţiune de cinci ani de zile, spune că îi merge din rău în mai rău. În fiecare an, deschide terasa tot mai târziu şi a fost nevoit să reducă şi din personal: „Anul trecut am rămas cu profit 40 de milioane eu şi soţia. De zece ori mai puţin decât în 2008”.

O altă terasă din zonă e acum închisă pentru că cei care o închiriau nu au mai avut bani de chirie.

„Autorităţile nu se implică cu nimic. Am cerut iluminat public. Seara o să vă fie frică să veniţi la terasă: e beznă. Faleza nu s-a asfaltat, are denivelări”, spune el.

Nemulţumit de autorităţi, omul s-a apucat să îşi aranjeze singur spaţiul verde dintre terasă şi plajă: „Manual mi-am cosit, mi-am pus singur flori. Am făcut scări spre plajă, că mă gândeam pe unde să vină turistul la mine, să vină prin bălării?”. Până la urmă, autorităţile au decis să dea spaţiul respectiv în grija lor: „Da’ eu deja îl făcusem”, spune el mândru.

Viaţă de noapte nu prea există în Cap Aurora: „Aveam o discotecă, dar a ars”, zice omul, care e mulţumit că în staţiune e linişte: „E plăcut, nu sunt probleme. Aici nu umblă aşa-zişii oameni din lumea bună”.

„Avem ce a făcut Ceauşescu. Ce, mai vrem şi altceva?”

Plaja din staţiune, destul de goală, e completată de localnicii din Mangalia, care vin aici câte o zi sau numai o după-amiază, în funcţie de timp. „Cap Aurora e cea mai ieftină staţiune. Mâncăm ieftin şi bem ieftin aici. Eu am tras un prânz copios cu 8 lei, la restaurantul Armatei”, spune Narcisa, de 26 de ani, din Mangalia.

În schimb, nu îi place plaja: „Nisipul e naşpa, apa e naşpa”. Dar acceptă staţiunea aşa cum e de dragul preţurilor mici: „E aceeaşi de pe timpul comuniştilor. Hotelurile sunt la fel, eventual le-a mai dat un var”. Şi încheie ironic, cu amărăciune: „Avem ce a făcut Ceauşescu. Ce, mai vrem şi altceva?”. No comment.