Ediția a 71-a a Cannes-ului s-a încheiat sâmbătă seara, la sfârșitul unei zile splendide, cu mult soare, fără nori, fără ploaie. A fost cea mai frumoasă zi din festival. Dar și cea mai plină în evenimente. Voi începe cu ultimul – acordarea premiilor oferite de juriul condus de Cate Blanchett.
De fapt, ceremonia s-a derulat conform unui scenariu bine știut. Contează de fiecare dată micile întâmplări, cele care dau culoare. Prea multe nu au fost, așa că le voi consemna. Un moment de sine stătător, prelungit cu îngăduința celor doi capi ai festivalului, așteptând ca de obicei în vârful scărilor - Președintele Pierre Lescure și Delegatul General Thierry Frémaux – , l-a constituit defilarea echipei filmului „Omul care l-a ucis pe Don Quijote”. Regizorul Terry Gilliam a făcut risipă de energie, dansând, îndemnându-și echipa să se bucure, contrazicând astfel starea de sănătate pe care unii o știau precară. Al doilea s-a derulat în notă gravă.
Îmbrăcată în negru, cu o voce de tragediană, venind să înmâneze un premiu, Asia Argento a depus o mărturie în direct, ascultată în tăcere și aplaudată apoi. Actrița a spus că a fost agresată de Harvey Weinstein în 1997, pe când avea 21 de ani. Acuzându-l de viol pe producătorul american, a cerut ca acesta să nu mai fie niciodată primit pe Croazetă. O emoție simplă, și unică în felul ei, a produs actrița din Kazakhstan, Samal Yeslayamova, interpreta unei refugiate kirghize la Moscova. A mai fost și briza de umor trăznit la apariția lui Roberto Begnini.
Se cuvine subliniat că, și la această ediție, festivalul și-a respectat blazonul. Pe linia, de fapt în ciuda feminismului de care s-a tot vorbit, nu a acordat premiul suprem unei femei. În ceea ce privește „Cuțitul în inimă” în care joacă Vanessa Paradis trebuie să spunem că a fost o dezamăgire, oricât s-au străduit unii gazetari să-i găsească merite. Festivalul a adus în față marile teme, ca să zic așa, consecvent menirii sale de-a lungul timpului. Iată, Palme d’Or a fost acordat unui film japonez, „O afacere de familie”(regia Kore-Eda Hirokazu) în care se pune accentul pe generozitatea și sacrificiul întru educarea copiilor lipsiți de șansă. Cinematografia japoneză nu a mai obținut premiul suprem din 1997, când a fost cucerit de un film semnat de Shahei Imamura.
Nu putem încheia seria corespondențelor de la Cannes-ul anului 2018 fără a remarca inspirația juriului și a organizatorilor de a institui Palme d’Or special, recompensând astfel opera lui Jean-Luc Godard, știindu-se că, în ciuda locului său în istoria filmului contemporan, acesta nu a primit până acum celebra frunză canneză de palmier
Marele Premiu pentru Spike Lee
Pentru anvergura ideilor, ca și pentru structura lui narativă ingenioasă, deși merita chiar mai mult, „Blackkklansman” al lui Spike Lee a fost încununat cu Marele Premiu, al doilea ca importanță. Un alt film pe care s-a mizat a fost cel al polonezului Pawel Pawlikowski - „Cold War”(Premiul pentru regie). Este povestea plină de dramatism și de surprize a unei iubiri într-o Polonie din anii războiului rece. Un muzician și o cântăreață trec prin tot felul de încercări, trăind în mai multe orașe și țări (Berlin, Paris). O lecție de istorie, dar și un film în totul tulburător.
Personajul unui specialist în toaletarea câinilor îi aduce actorului Marcello Fonte Premiul de interpretare masculină („Dogman”). Spre a ridica premiul pentru scenariu au venit în scenă două cineaste: Alice Rohrwacher („Fericit ca Lazzaro”, povestea unui tânăr țăran italian plin de bunătate) și Nader Saeivar („Trei fețe”).
Pentru umanitatea lor specială, „Capharnaum” de Nadine Labaki și, de asemenea, „Blasckkklansman” de Spike Lee au obținut aprecierile juriului ecumenic. Nadine Labaki este totodată deținătoarea Premiului juriului mare, condus de Cate Blanchett.
Recomandările noastre
