Franța. Lucie Castets, candidata Noului Front Popular (NFP) pentru funcția de premier al Franței, a abordat deschis subiectul vieții sale personale în încercarea de a se face mai bine cunoscută publicului francez.
Considerată o apropiată a primarului Parisului, Anne Hidalgo, Castets era relativ necunoscută publicului atunci când a fost aleasă de coaliția stângii la sfârșitul lunii iulie.
Recent, ea a discutat despre viața sa personală într-un interviu acordat revistei Paris Match.
Lucie Castets, căsătorită cu o femeie
Până acum, candidata stângii nu a reușit să se facă remarcată pe scena publică din cauza atenției acordate Jocurilor Olimpice de la Paris.
În interviul acordat, a decis să vorbească deschis despre homosexualitatea sa, menționând totodată că este căsătorită cu o femeie și au împreună un copil de doi ani jumate.
În prezent, Lucie Castets ocupă funcția de directoare a Direcției Finanțe și Achiziții (DFA) din cadrul Primăriei Parisului.
Neocolită de mesajele de ură
Ea a declarat revistei că își dorește să găsească un echilibru între protejarea familiei sale și exprimarea sinceră a identității sale, subliniind că acest aspect este „important și acum”.
La rândul ei, Lucie Castets spune că a primit numeroase mesaje de la „hateri” de extremă dreapta, care o condamnau pentru orientarea sa sexuală.
În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți oficiali politici și-au asumat public orientarea sexuală, inclusiv premierul demisionar Gabriel Attal, fostul ministru al Muncii Olivier Dussopt și ministrul delegat pentru Drepturile Copilului Sarah El Haïry, potrivit News.ro.
Cine este Lucie Castets
Castets este absolventă a renumitei Școli Naționale de Administrație din Franța, instituție al cărei alumn este și președintele Macron, cunoscută pentru formarea funcționarilor publici ai statului francez.
Începând din octombrie 2023, Lucie Castets a gestionat finanțele capitalei franceze în calitate de Administrator Financiar Șef.
Înainte de această poziție, ea a deținut diverse funcții în administrația guvernamentală și, în tinerețe, a fost membră a Partidului Socialist, înainte de a se retrage din politica de partid și de a se dedica activismului.
Cu toate acestea, performanța lui Castets în administrația pariziană a stârnit și critici, în special legate de creșterea datoriilor publice ale capitalei franceze, care se preconizează că vor ajunge între 7,9 și 8,9 miliarde de euro până în 2026.
În 2020, datoria era de 6,6 miliarde de euro, conform unui raport al curții regionale de audit, potrivit Politico.