Evenimentele luxoase îi golesc buzunarele lui Macron! Numai cina cu Regele Charles l-a costat PIB-ul unei țări sărace
- Adrian Lambru
- 31 iulie 2024, 21:40
O cină de anul trecut care a costat aproape 475 000 de euro pentru regele Charles al III-lea al Marii Britanii a contribuit la creșterea deficitului record al Palatului Élysée din Franța. Acesta este și biroul președintelui Emmanuel Macron. Dragostea Franței pentru gesturi mărețe și mese opulente este pe deplin evidentă în paginile unui audit anual al bugetului Élysée, publicat recent de Cour des Comptes, cea mai înaltă instanță de audit din Franța.
Cheltuielile de la Élysée, care includ costurile legate de îndatoririle diplomatice și prezidențiale ale președintelui, precum și costurile administrative, de personal, de securitate și de gestionare a proprietății, au ajuns la suma uriașă de 125 de milioane de euro. Ceea ce a dus la un deficit contabil de 8,3 milioane de euro.
Evenimentele luxoase îi golesc buzunarele lui Macron
Printre cele mai mari cauze ale deficitului s-au numărat două dineuri de stat luxoase. Cele cu prim-ministrul indian Narendra Modi și cu regele Charles al III-lea. Macron l-a găzduit pe șeful statului britanic în luna septembrie a anului trecut la Versailles, reședința istorică a monarhiei franceze. Evenimentul a avut loc cu ocazia unui ospăț plin de vedete la care au participat cel puțin 160 de invitați. Inclusiv cântărețul Rolling Stones Mick Jagger și actorul britanic Hugh Grant.
Cina, în timpul căreia invitații au savurat homar albastru și macaroane cu trandafiri, a costat președinția franceză aproape 475 000 euro, inclusiv peste 165 000 euro pe catering și peste 40 000 de euro pe vin. La această categorie este inclusă și o sticlă de Château Mouton Rothschild 2004, dar și alte băuturi scumpe.
Furnizorii de catering și decoratorii terți au dus la creșterea costurilor pentru recepțiile organizate în afara Elysée. Așa cum a fost cazul cu Charles al III-lea și Modi. Care au fost primiți la Louvre și cărora Macron însuși le-a arătat unele dintre cele mai vizitate capodopere ale muzeului francez. Costul total: peste 400 000 de euro.
Se fac și economii
Curtea de Conturi a Franței a recunoscut totuși unele eforturi de reducere a costurilor. Echipa de la această instituție a subliniat economiile de la Élysée atunci când găzduiește „cocktailuri pentru mai puțin de 100 de persoane”. Evenimente în timpul cărora personalul de bucătărie intern al Palatului este de obicei preferat contractanților externi.
Cour des Comptes a criticat, de asemenea, slaba capacitate de planificare a călătoriilor a președinției franceze. Reprezentanții instituției au indicat o pierdere de peste 830 000 euro generată de anularea a 12 călătorii aparent nerambursabile. Numai o deplasare planificată, dar ulterior anulată, în Germania, în iulie 2023, a condus la o pierdere de aproape 500 000 de euro. În principal din cauza costurilor de transport și cazare.
Răspunzând la sumele implicate după publicarea raportului, Élysée a declarat: „Franța întreține relații diplomatice strânse cu un număr mare de țări. State care organizează evenimente echivalente atunci când primesc șeful statului”, citează POLITICO.