Când va fi un cutremur catastrofal în România. Dezvăluirile lui Gheorghe Mărmureanu

Sursa foto: Dreamstime

Pământul s-a cutremurat de două ori în Gorj, la primele ore ale dimineţii. Celebrul seismolog Gheorghe Mărmureanu a explicat care este ipoteza lui în acest caz și care sunt riscurile ca România să se confrunte cu un cutremur devastator.

Seismologul Gheorghe Mărmureanu spune că nu există vreo legătură între cutremurul devastator, de la începutul anului, din Turcia şi cele de la noi, din Gorj.

"Foarte multă lume leagă aceste cutremure de cele din Turcia, având în vedere că în Turcia au fost atât de multe cutremure și foarte puternice. Din ce am observat eu, cu toate aceste cutremure care au loc în Turcia, ajung în Marea Mediterană și apoi o iau prin partea de nord a Africii. Deci ele niciodată nu afectează partea dreaptă, mă refer la Balcani, la România. La începutul acestui secol au fost foarte multe cutremure în Turcia", a declarat Gheorghe Mărmureanu  la Antena 3 CNN.

De ce s-au produs cutremurele repetate din România

Seismologul spune şi care este ipoteza lui în acest caz.

„Este o falie foarte puternică ce pleacă din Armenia, ajunge la Istanbul și apoi la stânga. Turcia este țara cutremurelor, de fapt.  În zona Vrancei e altă poveste şi deocamdată nu se pune problema unui cutremur catastrofal cel puțin până în 2040", a punctat Gheorghe Mărmureanu.

Cutremurele de azi s-au simțit în toată Oltenia

Un cutremur cu magnitudine de 4,2 a avut loc luni dimineață în Oltenia, în județul Gorj, după cum a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. INFP a revizuit magnitudinea seismului de la 4,2 pe Richter. Seismul a avut loc la ora 8 și 26 de minute, la o adâncime de doar 14 km. Intensitatea acestuia a fost medie, precizează INFP.

Acesta a fost urmat de o replică de 2,8 grade pe scara Richter.

Cutremurul s-a produs la 19 km nord-vest de Targu Jiu, 66 km nord-est de Drobeta-Turnu Severin, 68 km sud de Hunedoara, 82 km sud de Deva, 96km est de Resita, 94 km vest de Râmnicu Vâlcea. Cel mai semnificativ cutremur din zona Olteniei s-a produs în 14 februarie şi a avut o intensitate de 5,7 pe Richter, fiind urmat de sute de replici.

Cutremurul a fost resimțit puternic în Târgu Jiu. „Stăteam în pat și pur și simplu s-a zguduit patul cu mine. Credeam că am scăpat, de cutremure, dar observ că s-au reactivat“, a spus un locuitor din Târgu-Jiu.

Cutremurul s-a simțit și alte zone din Gorj: „S-a simțit în Curpen, Stănești. Întâi un vuiet, apoi s-a mișcat pământul“, a mai spus un gorjean.