De-a lungul timpului, privirea Europei a fost îndreptată spre Occident ca spre un răsărit. Nicidecum nu prevedeau europenii apusul spiritual al Occidentului - cel puțin în marea lor majoritate -, însă când semnalul vine de sus, iar curentele sunt de acord, parcă se ajunge în postura în care se ridică întrebarea dacă mai există posibilitatea de a ne salva. Mai ales în contextul în care, la mijloc, se lansează și un avertisment pentru cei care nu sunt obișnuiți să accepte orice, oricând, oricum: atenție, cine greșește, plătește!

Ideologiile promovate în ultimul timp de Occident și care pun stăpânire tot mai mult și pe Europa - mișcările Black Lives Matter, numite anti-rasism, protestele comunității LGBT etc - pun în mișcare atâtea energii nebănuite încât privim spre formele occidentale și realizăm că ele nu mai întruchipează salvarea europenilor. Deși ideile "Lumii Noi" păreau a fi singura șansă de dezlegare a Europei din lanțurile în care era prizonieră.

Rapiditatea evoluării mișcărilor în cauză este, în orice caz, uluitoare și nu mai are un caracter pașnic. De altfel, presa românească din Chicago nota, anul trecut, că mișcările BLM au căpătat contururi marxist-revoluționare, prin care se vrea ca societatea americană să se schimbe total - dar nu în bine.

Unele voci din Statele Unite ale Americii au susținut că, în realitate, protestatarilor BLM nu le pasă de viețile persoanelor de culoare, pentru că altfel ar exista mai mult ultraj față de violențele din comunitățile negrilor, care ucid mai mulți oameni de culoare și nu ar mai căuta anarhia „desființării poliției” care va demoraliza aplicarea legii și va crește numărul crimelor.

Jurnalistul american Breth Stephens a publicat, recent, în ziarul The New York Times, un editorial în care critică exagerările activiștilor din SUA, care duc la discriminarea cetățenilor albi. "A încerca să repari vechiul rasism prin intermediul noului rasism nu va produce decât și mai mult rasism. Dreptatea nu se obține niciodată răspunzând la nedreptate cu nedreptate", a scris cronicarul.

Este greu de înțeles cum astfel de mișcări au răsărit deodată și în statele europene, ba chiar și-au găsit susținători și printre o parte dintre români, care, în mod jenant, au trâmbițat că sprijină cetățenii de culoare, în timp ce au fugit de sloganul "Gypsy Lives Matter". Toate aceste scheme vide și nesemnificative, făcând referire și la mișcările LGBT, inspiră compătimire.

Să ne amintim celebrele cazuri din Europa, în materie de homosexualitate. Unul este cel al principelui Philipp zu Eulenburg, din perioada Germaniei imperiale, când, încă din anul 1906, jurnalistul influent Maximilian Harden, instigat de Holstein care a fost demis de la Ministerul de Externe, căuta răzbunare. Astfel, redactorul german a început să publice o serie de articole în care expunea homosexuali din cadrul armatei. Un an mai târziu, l-a atacat și pe principele Eulenburg, despre care a scris că se întâlnea cu bărbați gay în castelul său din Liebenberg. În Germania s-a declanșat atunci un puternic scandal, urmat de o serie de procese întrucât actele homosexuale masculine nu erau permise de legea penală. În ciuda altor situații de acest fel care au mai apărut în anii ce au urmat, Europa nu a acordat atât de multă importanță fenomenului.

Problemele tragice ale prezentului însă, se leagă și de felul în care percepem istoria, având în vedere că studențimea de astăzi învață pe băncile universităților să nu se mai gândească la trecut, să nu-și facă griji pentru viitor, ci să trăiască prezentul. Un stat fără formă istorică însă, își pierde conturul - chiar în mijlocul democrației.

Senzațiile nu sunt atât de rele - până când căderea rezultă într-un șoc demoralizator, cu precădere pe măsură ce observăm că libertatea de exprimare a opoziției activiștilor BLM și LGBT dispare. "Lucrurile se schimbă. Şi cred că războiul dintre libertate şi fanatism este un război pe care trebuie să-l ducem. Dar eu sau generaţia mea nu vom apuca să prindem deznodământul, poate doar copiii sau strănepoţii noştri. Un lucru cert, însă, este faptul că, dacă nu luptăm împotriva fanatismului, el ne va distruge", a declarat pentru presa românească, în anul 2018, Pascal Bruckner, la un an după lansarea cărții „Un rasism imaginar, islamofobie şi culpabilitate”. Deși adresate într-un dialog menit să surprindă dimensiunea unei discriminări imaginare a musulmanilor, afirmațiile se pliază excelent și pe tema manifestărilor amintite. 

"Libertatea de expresie nu mai există. Vedeţi bine, niciun ziar din lume nu va mai publica vreodată o caricatură cu Mahomed. Pentru că pedeapsa ar fi moartea, o fatwa, adică o condamnare la moarte. Pentru mine, una ca asta este de neconceput. (...) De aceea, trebuie să ştim să facem distincţia între duşmanii principali şi cei din plan secund, fără să uităm un lucru. Acela că cel mai mare duşman este cel pe care îl purtăm în noi înşine. Adică îndoiala, ura de sine, autoflagelarea, teama de a se afirma. Europa suferă de toate astea. Şi Europa trebuie să-şi regăsească forţa, demnitatea", a mai subliniat scriitorul francez.

Acțiunile pe care statele europene nu doar că le tolerează, dar le și promovează, vor atrage după sine falimentul unor națiuni, care vor cădea în abis imediat ce "războiul" se va sfârși, iar propagarea unor concepte va înceta să furnizeze bani. Ideea de democrație înțeleasă greșit a dat naștere unui regim care a creat pe continent o febră ce tinde să "actualizeze" noile generații. Din păcate, acestea vor fi lipsite de libertatea de a alege și vor reacționa precum "câinele lui Pavlov" la sunetul clopoțelului care anunță primirea hranei.