Când se va declanșa o catastrofă energetică?! Europa, la mâna lui Vladimir Putin

Când se va declanșa o catastrofă energetică?! Europa, la mâna lui Vladimir PutinSursa: Arhiva EVZ

Teama nordului Europei că va suferi întreruperi în aprovizionarea cu gaz se află în spatele multor mișcări diplomatice care se înmulțesc cu Rusia pentru a reduce tensiunea existentă. Dar dacă Rusia închide robinetul, ce opțiuni rămân? Multe și variate, măcar pentru a acoperi nevoi momentane, deși nu pentru a depozita produsul.

Teama că tensiunea politică și militară dintre Rusia și Occident va duce la o penurie de aprovizionare cu gaze în Europa ține multe țări sub presiune, în special în nordul Bătrânului Continent. Dacă luăm în considerare faptul că Rusia este cel mai mare furnizor de gaze din Europa și că cea mai mare parte a gazului respectiv ajunge la noi prin conductele care trec prin Ucraina (conducte de gaz), atunci frica nu este exagerată.

În 2021, fluxurile de gaze rusești au scăzut cu un sfert față de anul precedent. Martin Hankar, specialist în analiză energetică, explică datele de la Kings College London: "Rusia ar putea adăuga liniştită cel puțin 15% la aprovizionarea cu gaze pentru Europa. Dacă nu o face este pentru că nu vrea".

Dacă va exista o invazie rusă a Ucrainei, catastrofa energetică va deveni realitate, reducând și mai mult aceste furnizări de gaze, scrie cadenaser.com. Putin dă asigurări că este o prostie să se spună că Rusia va întrerupe alimentarea cu energie și adaugă: "Nu este doar o prostie, ci este împotriva propriilor interese. Și, sincer, şi în cele mai rele momente am reușit să ne îndeplinim angajamentele".

Când se va declanșa o catastrofă energetică. SUA face promisiuni Europei

Statele Unite spun că au mijloace și resurse suficiente pentru a garanta aprovizionarea Europei. Aprovizionare suficientă pentru a trece iarna și primăvara, negociind direct cu țările producătoare pentru a trimite gazul în Europa în camioane-cisternă. Dar de unde ar veni acel gaz? Ei bine, Statele Unite nu dau multe detalii, dar ecuația este aritmetică clară. Cel mai mare producător de gaz lichefiat din lume este Australia. A reuşit să dețină acel titlu în urmă cu trei ani, detronând Qatarul. Exportă 81 de milioane de tone de gaz lichefiat în 2020 în întreaga lume, iar principalii beneficiari ai acestui gaz sunt Japonia cu 35% și Coreea de Sud cu 11%.

Restul, într-o măsură mai mică, merge în țările vecine, insulele din Pacific și chiar în India. Aducerea gazului lichefiat din Australia pe Bătrânul Continent va crește puțin prețul final, dar, din moment ce se pare că există bani de plătit, o parte din aprovizionare ar veni de acolo, dacă Rusia închide robinetul.

Și Rusia vrea să închidă aprovizionarea pe care o trimite prin Ucraina și să pornească noua conductă Nord Stream 2, potrivit afirmaţiilor unuia dintre cei mai mari specialiști din lume în producția de energie, Mihail Krutihim: "Gazprom poate furniza mai mult gaz... dar spune că o va face doar dacă Europa este de acord cu condițiile Rusiei privind Nord Stream 2. Este un șantaj pur și simplu".

Criza de gaze. Qatarul este cel mai mare aliat al Occidentului în Orientul Mijlociu

O altă parte ar veni din Qatar, care, după cum am spus, este al doilea mare producător de gaz lichefiat din lume, chiar după Australia. Qatarul este cel mai mare aliat al Occidentului în Orientul Mijlociu. Din Statele Unite, Jack Sullivan, consilierul lui Biden pe probleme de energie, pune paie pe foc: "Suntem îngrijorați că Rusia își folosește sursele de gaz ca armă de constrângere sau armă politică, am mai văzut asta înainte și putem s-o vedem din nou".

În mod normal, țările tind să acumuleze suficient gaz la începutul iernii pentru a evita penuria. Aceasta este ceea ce se numește rezerve. Rusia trimite 230 de milioane de metri cubi de gaz în Europa în fiecare zi. Din această cantitate, aproximativ 80 de milioane vin prin gazoductele ucrainene. Noua conductă de gaze care este în funcțiune ar putea dubla acest număr de metri cubi și ar putea ajunge de două ori mai mult populației europene. (Rador)