Când Mioara nu-i acasă...De ce și-a vizitat Petre Roman fiica abia acum

Oana Roman a dezvăluit în ce context a primit vizita tatălui său, Petre Roman, zilele trecute.

Zilele trecute, Petre Roman și-a vizitat fiica, pe Oana. Vizita i-a surprins pe toți. Aceasta deoarece relațiile dintre cei doi erau mai mult decât înghețate. Oana Roman și tatăl său nu se mai frecventau din momentul în care fostul premier din anii ‘90 și-a părăsit soția pentru o femeie mai tânără.

Petre Roman și-a vizitat fiica, acasă, și a petrecut timp cu ea și cu Isabela, nepoata lui. Oana Roman a postat fotografiile pe Instagram și a mărturisit că este foarte fericită.

„Astăzi ne-am revăzut cu tata. Arată absolut fabulos. Fericire”, scria Oana Roman, conform Rețete și Vedete.

Ulterior, ea a povestit cum s-a petrecut această vizită. Conform Rețete și Vedete, Oana Roman a dezvăluit într-o emisiune televizată de ce tatăl său a vizitat-o abia acum.

Oana a profitat de faptul că mama ei este la tratament

S-a întâmplat deoarece Mioara Roman este internată într-un centru de recuperare, iar Oana a rămas singură acasă. Profitând de acest lucru, Petre Roman, pe care fosta soție nu dorește să-l mai întâlnească, a avut ocazia să vină într-o vizită, ca să-și vadă fiica și nepoata.

„El nu a fost la noi de când ne-am mutat la vilă. Arată fabulos pentru vârsta lui. Zici că e Highlander (n.r. Nemuritorul). Îmi doream mult să-i arat casa. Am profitat că el cu mama nu se întâlnesc și, cum ea e acum plecată la tratament, l-am invitat la mine. Am fost foarte fericită că a acceptat.

S-a uitat la casă, la teren, la grădină. A zis: «wow, ce casă ai!» Am trei garaje, am piviniță, pod, bucătărie de vară. Am trăit un moment de grație. Atâta lume m-a acuzat că tata mi-a dat mereu bani! Nu a fost așa, casa asta am luat-o cu banii mei. Era și el fericit și mândru de mine! Și Isa a fost foarte fericită că a venit tata la noi!”, a povestit Oana Roman, lîn emisiunea „Xtra Night Show”.

Petre Roman a divorțat de Mioara pentru Silvia Chifiriuc

Petre Roman și-a părăsit soția, pe Mioara, pentru cântăreața Silvia Chifiriuc în urmă cu mai mulți ani. Cei doi au un băiat pe nume Petruș, în vârstă de 11 ani.

Relația dintre fostul premier și fiica sa a avut de suferit din cauza despărțirii. Iar acest lucru s-a văzut cel mai bine când Oana a declarat ca tatăl ei îi administra pedepse când era mică.

Petre Roman a fost deranjat de dezvăluirile fiice sale și a răcit relațiile, care și așa nu erau grozave.