Când începe Postul Paștelui 2023 și ce trebuie sa ştie toți credincioșii. Rugăciunea de spus în Postul Mare

Sursa foto: Arhiva EVZ

Duminică, 19 februarie 2023, este lăsata secului de carne. Duminica Înfricoșatei Judecăți deschide săptămâna în care creștinii se pregătesc pentru începutul Postului Mare. Peste o săptămână, mai exact duminică, 26 februarie, este lăsata secului de brânză - Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

Din acest moment începe Postul Pastelui 2023, care va dura până sâmbătă, 15 aprilie 2023. Duminica, 16 aprilie 2023, este prima zi din Pastele Ortodox. Creștin-ortodocșii prăznuiesc Pastele din 2023 pe 16 aprilie. Potrivit calendarului creștin-ortodox, Postul Paștelui 2023 începe pe 27 februarie și se încheie pe 15 aprilie.

Paștele este sărbătoarea Învierii Domnului și nu are o dată fixă

Modul de calculare a datei Sfintelor Paști s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ținut în anul 325 la Niceea. Sărbătoarea Paștelui este momentul în care prăznuim „omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice și săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat și preamărit, Dumnezeul părinților noștri”, potrivit crestinortodox.ro.

Lasata Secului de Paşte se desfășoară în doua trepte. Lăsata secului de carne are loc în penultima duminică dinaintea începerii postului. Anul acesta, ultima zi în care se mănâncă preparate din carne înainte de post este 19 februarie. Duminica viitoare, 26 februarie, are loc Lăsata Secului de brânză, lapte, ouă şi peşte.

Ce nu trebuie să faci la Lăsata Secului de carne

- Nu e bine să împrumuți obiecte sau bani în aceasta zi. Se spune ca daca faci asta vei avea parte numai de pagube, iar sărbătorile nu vor fi unele fericite.

- Nu e bine să consumi mâncarea nesărată. Bătrânii spun că dacă te zgârcești la sare şi ceilalți se vor zgârci când le vei cere ajutorul.

- Nu e bine să depui eforturi fizice mari ori să speli haine în această zi. Daca faci asta riști să atragi necazuri nu doar asupra ta, ci şi asupra celor dragi ţie.

Cum se tine postul Paștelui

Postul Paștelui sau Postul Mare este cel mai lung și cel mai aspru din cele patru posturi ale Bisericii Ortodoxe, şi se postește conform tradiției actuale a Bisericii, astfel:

- în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă;

- în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi ultimele două zile – vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor, la fel;

- miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;

- în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;

- La praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă la peşte.

Rugăciune de spus în Postul Mare

Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre.

Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: doxologia.ro.