Spitalul Județean Cluj a cumpărat zece ecografe de ultimă generație. Cancerul mamar sau de tiroidă mai ușor de diagnosticat

Spitalul Județean Cluj a cumpărat zece ecografe de ultimă generație. Cancerul mamar sau de tiroidă mai ușor de diagnosticat

Managerul Spitalului Județean Cluj, Petru Șușcă a reușit în anul 2018 să cumpere zece ecografe de ultimă generație, în valoare de 1.1 milioane lei.

Specialiștii susțin că cele zece aparate vor face diferența clară între un diagnostic sumbru, cum ar fi cancerul sau o tumoră benignă. ”Datorită naturii sale neinvazive și a siguranței pe care o oferă pacientului, ecografia a devenit principala metodă de screening și de diagnostic în medicină. Investigațiile ecografice permit vizualizarea în timp real a diferitelor structuri anatomice și depistarea modificărilor structurale la nivelul acestora. Investigațiile ecografice rapide și sigure sunt mai accesibile ca oricând la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Zece ecografe performante au completat lista dotărilor de anul trecut. Trei dintre acestea funcționează în Secțiile Clinice Endocrinologie, Nefrologie și Obstetrică-Ginecologie I. Valoarea totală a celor trei echipamente se ridică la 350.000 lei, iar fondurile au fost alocate de către Ministerul Sănătății și de către Consiliul Județean”, susțin oficialii de la Spitalul Județean Cluj.

Unul dintre aceste ecografe ultra moderne a fost trimis la Clinica de Endocrinologie Cluj. Acest aparat are o funcție foarte mult așteptată de către medici și anume poate realiza o elastografie, funcție care poate măsura densitatea unui țesut. Aceasta analiză este foarte mult folosită de clinicile moderne din vestul Europei în ecografia tiroidiană și mamară, putând prezice cu precizie dacă nodulii tiroidieni sau mamari sunt sau maligni, adică canceroși, sau benigni.

Un alt echipament de ultimă generație a fost trimis la Clinica de Nefrologie, ecograful putând fi utilizat pentru punerea unui diagnostic diferențial al insuficienței renale acute, insuficienței renale cronice, nefropatiile obstructive, stenoza de arteră renală, pericardita uremică, dar și pentru abord vascular.

Ecograful care va funcționa în Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie I va suplimenta ecografele existente în ambulatoriile de specialitate, pentru reducerea timpilor de așteptare și examinare și, nu în ultimul rând, pentru calitatea diagnosticului. Ecografia completează examenul clinic, aducând informații suplimentare necesare diagnosticului, pentru o paletă largă de afecțiuni.

Începând cu anul 2015, 20 ecografe performante, cu o valoare totală aproape 4 milioane de lei, au sosit în spital, asigurând investigații ecografice pentru o vastă gamă de patologii  -de la ecografii oculare până la investigații ecografice pentru pacienții de terapie intensivă.

Managerul Spitalului Județean Cluj le transmite clujenilor care apelează la serviciile medicale ale unității medicale să nu se mai lase trimiși la diverse cabinete medicale sun pretextul că nu exista aparatura necesară pentru investigații medicale. ”Avem de toate, de la RMN, CT și până la ecografe. Toată aparatura este de ultima generație. Putem asigura și servicii medicale contracost, mult mai ieftine decât la privat. Totul este ca oamenii să știe că avem aparate de ultimă generație care îi pot ajuta și care pot face diferența rapidă între viață și moarte. Avem și un corp medical foarte bine pregătit”, a spus Petru Șușcă.

Ne puteți urmări și pe Google News