Se spune că vara este o stare de spirit, vara însemnând, în primul rând, bucurie. De aceea, îți prezentăm o serie de metode simple, la îndemâna oricui, pentru ca tenul tău să aibă parte de o atenție aparte și să eviți, în general, dezvoltarea afecțiunilor de piele.
România se confruntă cu o vară atipică. Cetățenii sunt puși în fața fenomenelor extreme, de la caniculă până la vijelii. Specialiștii însă, anunță vreme tot mai călduroasă, iar românii caută perioadele cele mai favorabile pentru organizarea concediilor. În acest context, trebuie să știm că razele ultraviolete, expunerea îndelungată la soare, dar și aerul fierbinte din orașe pot să aibă efecte periculoase asupra pielii.
Bineînțeles, cea mai vehiculată soluție în acest sens este reprezentată de loțiunile cu protecție împotriva razelor UVA și UVB. Există însă, o serie de măsuri care se află la mâna fiecărui român și care previn dezvoltarea afecțiunilor de piele - inclusiv a cancerului. Iată, în continuare, patru măsuri simple la care se poate recurge.
Cum poți preveni dezvoltarea cancerului de piele
Purtarea hainelor realizate din materiale adecvate - hainele albe din bumbac te pot proteja de soare, însă există o serie de materiale care pot oferi mai multă siguranță în acest caz, precum poliesterul, licra sau alt material sintetic; inul, de exemplu, absoarbe radiațiile UV, spre deosebire de mătasea artificială, care reflectă radiațiile.
Deși odată cu creșterea temperaturilor ne place să renunțăm la hainele mai groase și să recurgem la cele foarte subțiri, specialiștii recomandă purtatul denim-ului întrucât protejează pielea mult mai eficient, radiațiile neputând să pătrundă foarte ușor materialul.
Culoarea hainelor este și ea importantă - nu mai este o noutate că hainele închise la culoare absorb radiațiile UV, în timp ce materialele deschise la culoare nu le atrag foarte mult.
Cum îți poți proteja tenul de radiațiile UV
Pălăriile cu boruri largi sunt soluția perfectă pentru a-ți proteja tenul de razele solare - pe lângă creme de față cu factor UV. Mai mult decât atât, te poți bucura și de un look chic!
Trebuie precizat că produsele cu factor UV pot proteja și scalpul, dar și părul persoanei care se expune la razele solare.
Cea mai bună opțiune în acest caz este să recurgi la alegerea unei pălării fără găuri, pentru a-ți proteja tenul chiar și de cancerul de piele.
Cum te protejezi de razele solare, la mare
Pe litoral, nu trebuie să uiți să te hidratezi și să îți răcorești pielea, însă, pe lângă aceste aspecte, specialiștii recomandă și o altă măsură foarte comodă - adăpostirea sub umbrela de plajă. Astfel, previi dezvoltarea afecțiunilor de piele cauzate de razele solare și te poți și relaxa.
Umbrelele mari, de plajă, sunt recomandate cu precădere în intervalul orar 10-16, când nivelul de radiații este foarte ridicat. Culoarea umbrelei nu trebuie să fie deschisă! Se recomandă o nuanță tare, pentru a beneficia de cât mai multă protecție solară.
O altă recomandare se referă la purtarea ochelarilor de soare cu lentile polarizate și cu protecție UV. Din cauza faptului că radiațiile ultraviolete afectează vederea, se recomandă purtarea unor ochelari de soare cu rame supradimensionate, care să acopere conturul ochilor. Cu cât perechea de ochelari se potrivește mai bine pe nas, cu atât va oferi mai multă protecție întrucât nu va permite razelor solare să pătrundă pe lângă rame și să afecteze tenul.