Canadienii pun conservanţi peste Roşia Montană

Canadienii pun conservanţi peste Roşia Montană

Roşia Montană Gold Corporation, reprezentantă în România de Gabriel Resources, ţine cu dinţii de exploatarea auriferă din Apuseni. Managerul regional de comunicare, Cătălin Hosu, spune că investitorii nu vor renunţa la proiectul din Apuseni, mai ales că au investit deja peste 350 de milioane de euro.

"Acest proiect se va face", spune Hosu, convins că Gabriel va ajunge să exploateze cele peste 300 de tone de aur şi 1.500 de argint din subteran.Pe lânga problemele cu statul român, compania mai are de convins vreo 200 de proprietari din zonă să îşi vândă gospodăriile. În perimetrul aferent exploatării au existat aproape o mie de gospodării, dintre care, aproximativ 80% au fost deja cumpărate.

Evz.ro: Care a fost începutul acestui proiect în România? Am făcut un studiu de fezabilitate să vedem dacă cantitatea de aur existentă ajunge pentru a deschide o exploatare minieră. Se ştia cam de 330 de tone de aur. A devenit clar că este un zacamânt important care poate fi exploatat în condiţii de rentabilitate economică. Înainte, se ştia că la Roşia Montana sunt vreo 27-28 de tone de aur (…). Minele din zonă s-au închis din cauza ineficienţei economice. În 2002 ,la Roşia Montana, mina de stat cheltuia 3.000 de lei pentru a se scoate aur de 1.000 de lei, restul erau bani de la buget.

Dacă condiţiile de exploatare erau optime, dar nu se găseau, de exemplu, decât 25 de tone de aur, mai merita această investiţie? Asta trebuie întrebat statul român, că statul român a exploatat acolo până în 2006. Nu, cu siguranţă nu merita.

După anularea certificatului de urbanism, aţi dat Ministerul Mediului în judecată. În ce stadiu este procesul cu Ministerul, respectiv cu statul, în acest moment? Proiectul se află în acelaşi stadiu în care se afla în urmă cu doi ani de zile, în 2007, în august-septembrie, când a fost suspendată procedura de autorizare de mediu, iar în ceea ce priveşte procesul, au fost multe amânări, iar acum urmează una dintre primele înfăţişări.

Credeţi că veţi avea câştig de cauză? Cu siguranţă, altfel nu am fi deschis acest proces.

Aveţi avocaţi români? Avem avocaţi români. Ar fi o prostie să angajăm avocaţi canadieni pentru un proces care se desfăşoara în România, pe partea de legislaţie românească.

La cât s-au ridicat pierderile pe anul trecut pentru Roşia Montana Gold Corporation? Noi am investit 350 de milioane de dolari în România, iar şansele noastre de a face profit vor fi din anul şase de exploatare, deci cam peste 10 ani de acum încolo. Nu, noi nu am realizat profit, noi am investit.

Există posibilitatea să pierdeţi aceşti bani? Atât timp cât acest proiect respectă în totalitate legislaţia românească şi pe cea europeană, cu siguranţă că acest proiect se va face.

Investitorii canadieni şi-au pus speranţa în schimbarea Guvernului. Cum vă explicaţi că proiectul nu a înaintat după ieşirea UDMR de la guvernare? Noi nu vrem să politizăm chestia asta. Este un proiect economic, până la urmă.

Singurul lucru pe care noi ne bazăm este un proiect foarte bun, şi care respectă în totalitate, legislaţia românească şi recomandările internaţionale din domeniu. Proiectul a fost îmbunătăţit continuu. Au venit diverse părţi care şi-au exprimat îngrijorarea şi toate astea au fost incluse în acest proiect care e din ce în ce mai bun.

Statul român nu trebuie să facă ceva pentru începerea exploatării. Statul român trebuie să facă o evaluare corectă a acestui proiect, conform legislaţiei în vigoare. Din păcate această analiză s-a întrerupt. Noi i-am dat în judecată pentru că, credem că motivele sunt incorecte şi ilegale. Analiza înseamnă procedura de analizare.

În România, circulă ideea că se poate cumpăra orice. Aţi încercat să obţineţi certificatul de urbanism şi pe alte căi? Voi ce credeţi, dacă de 10 ani nu se întâmplă nimic? Mai mult decât să vă punem o întrebare retorică nu cred că e cazul. Gabriel Resources este o companie cotată la Bursa din Toronto. Asta înseamnă că este o companie publică, transparentă, unde fiecare dolar este verificat şi răsverficat de câteva ori. Aceasta problemă nici măcar nu se poate pune. Are un răspuns clar. Nu, şi nici nu vom face acest lucru niciodată.

V-aţi făcut nişte planuri înainte de criza economică. Cum este afectată compania de această criză? În momentul de faţă nu suntem afectaţi nicicum. Gândiţi-vă ce bine ar fi fost dacă în acest moment, de criză, România avea aur pe care putea să îl vândă.

În cazul în care îl avea, nu mai era al statului 100%. Aurul este al României, dar este un zăcământ care se concesionează. Statul a concesionat unei societăţi româneşti. La fel cum se întâmplă peste tot în lume, statul alege să le concesioneze. În alte state, acest lucru se întâmplă în proporţie de 100%.

V-ati gândit şi la alte proiecte de exploatare? Gabriel Resources este o companie tânără. Cu siguranţă că, dacă proiectul Roşia Montana va intra în exploatare, ne vom gândi şi la altele. Cum vedeţi Roşia Montana peste 10 ani? O văd ca pe un loc în care mi-ar plăcea să îmi cresc copilul. Mai mult de atât, nu văd ce aş putea spune.

După spusele lui Hosu, din momentul obţinerii autorizaţilor, zăcămintele de aur şi argint vor fi exploatate în circa 25-30 de ani. Ce se va întâmpla cu zona după plecarea canadienilor? "Sperăm ca banii obţinuţi de stat din acest proiect să fie folosiţi pentru dezvoltarea zonei, astfel încât oamenii care au lucrat la exploatare să nu ramână fără serviciu. Factorul uman este cel mai important", explică Hosu. El susţine că mulţi dintre cei care se bat pentru "salvarea Roşiei Montane" nici măcar nu ştiu să indice pe harta locul unde se afăa aceasta.

Ne puteți urmări și pe Google News