Campionatul Mondial de Strâmbături. Cine e bărbatul cu cea mai hidoasă față din lume
- Maria Dima
- 23 septembrie 2024, 15:19
Campionatul Mondial de Gurning (strâmbături), care se desfășoară anual la Târgul de crabi din Egremont, Cumbria, și-a desemnat câștigătorul. La acest campionat inedit, participanții încearcă să facă cea mai grotescă față posibilă în timp ce poartă un guler mare de cal.Juriul care desemnează cea mai hidoasă față este format din cinci membri. Se crede că târgul datează din 1267 - când merele de crab erau oferite orășenilor de către Lordul de la Manor.
La ediția din acest an, britanicul Tommy Mattinson, în vârstă de 52 de ani, a învins alți concurenți și a câștigat titlul la categoria bărbați pentru a 19-a oară, în timp ce Claire Lister, în vârstă de 37 de ani, a câștigat la categoria femei pentru a opta oară consecutiv. Totodată, fiica lui Claire, Kendal, a fost desemnată campioană la categoria juniori a acestui concurs.
Tatăl lui Tommy, care a fost și el campion la gurning, s-a arătat foarte încântat de victoria fiului său: „Este uimitor, sunt atât de bucuros că am câștigat din nou. Nu mă așteptam, nu mă aștept niciodată, dar a fost o opoziție dură în seara asta”.
Campionatul Mondial de Gurning. Câștigătorul vrea 30 de titluri
La rândul său, Tommy a spus că are planuri mari. El își dorește să câștige 30 de titluri. „Când îmi trag fața, intru în zona mea și nu aud mulțimea și nu simt nimic. Voi reveni. Vreau 30 de titluri. Cred că dacă ești campion, ar trebui să te întorci și să-l aperi. Oamenii se gândesc: Oh, nu ai câștigat destul? Dar îmi place să câștig, îmi place. Îmi amintesc că, prima dată, am câștigat la juniori. Am început să fac gurning când eram copil, încercând să-l copiez pe tatăl meu, care a fost campion mondial. Mama spunea că mereu făceam mutre când eram copil”.
Un concurs unic
Eroina orașului natal, Claire Lister, care a câștigat concursul feminin pentru a opta oară consecutiv, a povestit că a începu de mică să facă gurning: „Pe măsură ce crești și te maturizezi, devine un pic jenant. Eu m-am înscris prima oară la concurs în 2013, când aveam 26 de ani, și atunci am câștigat prima dată. Am ratat concursul din 2014 pentru că am născut, dar, de atunci, am câștigat în fiecare an. În lockdown, am intrat într-o competiție în Japonia, prin Zoom, care a fost transmisă și la televizor. A fost foarte ok".
Președintele juriului, Callum Scott, a vorbit pentru mirror.co.uk despre unicitatea concursului: „Oamenii vin din toată țara să ia parte. Cred că atrage atât de mulți oameni pentru că este atât de unic - și datorită tradiției. Suntem unul dintre cele mai vechi târguri din lume și se crede că gurning-ul a început în 1267. Este doar o parte iconică a orașului”.